Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Secretarul de stat pentru afaceri globale şi organizaţii internaţionale Traian Hristea a primit joi, 26 septembrie 2024, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), o delegaţie a Institutului Naţional Nigerian pentru Studii de Securitate (NISS).
Oficialul MAE a evidenţiat importanţa dezvoltării şi diversificării relaţiilor de cooperare sectorială cu R.F. Nigeria, stat prioritar în Strategia România-Africa, adoptată în anul 2023. A subliniat importanţa temei abordate în cadrul vizitei de studiu şi şi-a exprimat speranţa că au fost facilitate contacte care să conducă la realizarea de proiecte concrete româno-nigeriene, în domenii de interes comun.
Partea nigeriană a transmis mulţumirile sale pentru întrevederile utile avute în România şi aprecierea deosebită pentru calitatea şi expertiza dovedită de interlocutorii români.
Informaţii suplimentare
Delegaţia nigeriană întreprinde o vizită de studii în România, în perioada 22-29 septembrie 2024, ca parte a unui program de pregătire mai amplu, finanţat de autorităţile nigeriene, cu tema Artificial Intelligence, Security and Emerging Economies în Africa: Challenges and Prospects. Cursanţii NISS, care sunt persoane în poziţii de management în administraţia R.F. Nigeria, au beneficiat de sesiuni de informare şi transfer de expertiză şi bune practici din partea instituţiilor centrale, agenţiilor, institutelor de cercetare şi universităţilor româneşti.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].