Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
Astăzi, 26 septembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureş au efectuat două controale, în oraşul Ungheni şi în localitatea Nazna, la două societăţi comerciale având ca obiect de activitate demontarea/ dezasamblarea maşinilor şi echipamentelor scoase din uz.
Astfel, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat aproximativ 910 litri de ulei uzat, 160 de tone de deşeuri provenite din aproximativ 180 de vehicule, aflate în diferite stadii de dezmembrare, 50 de litri de antigel şi 62 de bucăţi de plăcuţe auto, considerate deşeuri datorită materialelor componente (azbest).
Au fost întocmite două dosare penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de poluarea prin evacuare, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase şi neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase, prevăzute de O.U.G. nr. 92/ 2021 privind regimul deşeurilor şi O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului.
De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 30.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiei de către persoanele fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum şi a acordului de import/ export şi a autorizaţiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului.
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic, precum şi comisari din cadrul Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean Mureş.
Reamintim faptul că aceste activităţi urmăresc verificarea stării de legalitate, a modului şi condiţiilor de efectuare a operaţiunilor cu deşeuri şi substanţe periculoase, obiectivul principal fiind reprezentat de creşterea siguranţei cetăţenilor şi protejarea mediului şi a stării de sănătate a persoanelor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].