logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

URMĂRIŢI INTERNAŢIONAL, ADUŞI ÎN ŢARĂ DE POLIŢIŞTI

În perioada 24 - 25 septembrie 2024, Poliţia Română a adus în ţară 9 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

Astfel, la data de 24 septembrie 2024, a fost adus în ţară un bărbat, de 39 de ani, din Braşov, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a fost adus din Elveţia, având emis de către Curtea de Apel Braşov, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 ani.

De asemenea, la aceeaşi dată, un bărbat, de 24 de ani, din Hunedoara, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Judecătoria Deva a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an şi 2 luni.

Totodată, un bărbat, de 39 de ani, din Dâmboviţa, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Tribunalul Dâmboviţa, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani şi 5 luni de închisoare.

A fost adus în ţară un bărbat, de 46 de ani, din Botoşani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de abandon în familie. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Dorohoi, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an şi 4 luni.

La data de 25 septembrie 2024, o femeie, de 20 de ani, domiciliată în Italia, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost escortată din Italia, fiind condamnată de Judecătoria Buftea, la un an şi 2 luni de închisoare.

Un bărbat, de 25 de ani, din Giurgiu, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Giurgiu, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la un an.

La aceeaşi dată, a fost adus în ţară un bărbat, de 34 de ani, din Dâmboviţa, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Moreni, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.

De asemenea, un bărbat, de 46 de ani, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Judecătoria Buftea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un 3 ani şi 6 luni.

Totodată, un bărbat, de 47 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Braşov, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.

Cei în cauză au fost încarceraţi, în vederea executării mandatelor.

CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].