logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - ANCOM

Care este rolul ANCOM în calitate de coordonator al serviciilor digitale?

Pentru implementarea Regulamentului european privind serviciile digitale la nivel naţional, ANCOM a fost desemnată prin lege coordonator al serviciilor digitale în România. Rolul Autorităţii este de a coordona aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale la nivel naţional, fiind responsabilă cu supravegherea şi asigurarea respectării acestor prevederi legale în România. ANCOM este totodată punct de contact în relaţia cu Comisia Europeană şi cu ceilalţi coordonatori ai serviciilor digitale desemnaţi conform Regulamentului.

ANCOM este coordonator al serviciilor digitale în România

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2024, ANCOM a devenit coordonator al serviciilor digitale, fiind autoritatea responsabilă de toate aspectele legate de supravegherea şi de asigurarea respectării Regulamentului privind serviciile digitale. Astfel, ANCOM elaborează legislaţia secundară şi este punct de contact unic în ceea ce priveşte raportarea unor date şi/sau informaţii către Comisia Europeană şi/sau către coordonatorii serviciilor digitale din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Tot în calitate de coordonator, ANCOM este membru al Comitetului European pentru servicii digitale - organism consultativ independent format din coordonatorii pentru serviciile digitale din statele membre UE.

ANCOM supraveghează furnizorii de servicii intermediare

ANCOM are competenţa de a supraveghea şi a asigura respectarea Regulamentului privind servicile digitale de către furnizorii de servicii intermediare din România.
Serviciile intermediare sunt anumite servicii ale societăţii informaţionale, prestate în mod normal în schimbul unei remuneraţii, la distanţă, prin mijloace electronice şi la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului, cum ar fi serviciile de simplă transmitere, stocare în cache sau găzduire.

Pe pagina https://infocentru.ancom.ro/servicii-intermediare sunt prezentate principalele categorii de obligaţii ale furnizorilor de servicii intermediare.

În raport cu destinatarii acestor servicii, furnizorii trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii generale, precum:
- desemnarea unui punct unic de contact şi a unui reprezentant legal pentru comunicarea cu aceştia;
- publicarea termenilor şi condiţiilor de utilizare a serviciilor într-un limbaj clar, simplu, inteligibil, accesibil, care să includă politicile, procedurile, măsurile şi instrumentele utilizate în scopul moderării conţinutului, precum şi regulamentul de procedură al sistemului intern de soluţionare a plângerilor;
- punerea la dispoziţia publicului, cel puţin o dată pe an, a unor rapoarte clare şi uşor de înţeles cu privire la orice moderare a conţinutului pe care au efectuat-o în perioada relevantă.

ANCOM soluţionează plângerile care vizează încălcări ale Regulamentului

În cazul în care destinatarul unui serviciu intermediar cu domiciliul sau sediul în România consideră că furnizorul acelui serviciu nu îşi îndeplineşte obligaţiile conform Regulamentului privind serviciile digitale, acesta are dreptul de a depune o plângere către ANCOM, în nume propriu sau prin reprezentant. Plângerea poate fi depusă şi de către un organism, organizaţie sau asociaţie mandatată de destinatar să-i exercite drepturile. În cazul în care plângerea priveşte o presupusă încălcare a Regulamentului privind serviciile digitale de către un furnizor de servicii intermediare stabilit în alt stat membru UE, ANCOM transmite plângerea coordonatorului din respectivul stat membru.

Procedura de soluţionare a plângerilor este disponibilă aici https://www.ancom.ro/legislatie_7090 iar utilizatorii pot urma paşii de aici
https://infocentru.ancom.ro/depunerea-unei-plangeri-la-ancom/.

ANCOM acordă statutul de notificator de încredere

În calitatea sa de coordonator al serviciilor digitale, ANCOM acordă, la cerere, statutul de notificator de încredere oricărei entităţi stabilite în România care îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitale. Aceste entităţi trebuie să aibă cunoştinţe de specialitate şi competenţe specifice în detectarea, identificarea şi notificarea conţinutului ilegal, să fie independente financiar de orice furnizor de platforme online şi să transmită notificările cu diligenţă, acurateţe şi obiectivitate.

ANCOM certifică organismele de soluţionare extrajudiciară

Organismele de soluţionare extrajudiciară a litigiilor sunt organisme independente care dispun de mijloacele şi cunoştinţele necesare pentru a evalua chestiunile legate de unul sau mai multe domenii specifice ale conţinutului ilegal sau în ceea ce priveşte aplicarea şi asigurarea respectării condiţiilor generale de utilizare ale uneia sau mai multor tipuri de platforme online.

ANCOM, în calitate de coordonator al serviciilor digitale a stabilit procedura de certificare a acestor organisme, în condiţiile stabilite de Regulamentul privind serviciile digitale.

Important!

ANCOM nu poate să se pronunţe asupra legalităţii sau ilegalităţii unui conţinut publicat ce nu intră în sfera sa de competenţă. Autorităţile sau instituţiile publice care au atribuţii cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate, denumite autorităţi relevante, au posibilitatea de a emite ordine împotriva conţinutului ilegal sau ordine de furnizare informaţii, în acord cu art. 9 şi 10 din Regulamentul privind servicii digitale.

Ordinele pot fi emise şi de către autorităţile judiciare în cadrul acţiunilor, activităţilor ori procedurilor desfăşurate de acestea potrivit competenţelor legale conferite.
Altfel spus, autorităţile care au competenţe în mediul offline într-un anumit domeniu, au aceleaşi competenţe şi în mediul online. Ca atare, autorităţile pot lua măsuri împotriva conţinutului ilegal în mediul online în funcţie de domeniul pe care îl gestionează.

InfoCentru ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune), serviciile poştale şi serviciile digitale pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, oferte, calitatea serviciilor, serviciul de roaming sau regulile ce trebuie respectate în mediul online. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide. De asemenea, ANCOM este Coordonator pentru servicii digitale în România. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.ro, www.portabilitate.ro şi www.veritel.ro. Pentru a testa şi monitoriza calitatea serviciului de internet, accesaţi www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităţilor, drumurilor naţionale şi judeţene din România, accesaţi www.aisemnal.ro.
Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].