logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Muzeul de Artă Braşov

Artistul braşovean Hans Hermann prezentat într-o conferinţă la Muzeul de Artă Braşov

Titlu: 'Hans Hermann - un clasic al artei transilvănene'
Eveniment: 28 septembrie 2024, ora 12.00
Prezintă: Dr. Radu Popica
Organizator: Muzeul de Artă Braşov
Parteneri: Asociaţia PostModernism Museum
Locul desfăşurării: Parter, Muzeul de Artă Braşov, B-dul Eroilor 21

Muzeul de Artă Braşov vă invită sâmbătă, 28 septembrie 2024, începând cu ora 12.00, la conferinţa 'Hans Hermann - un clasic al artei transilvănene', susţinută de dr. Radu Popica. Evenimentul va explora cariera impresionantă a lui Hans Hermann (1885-1980), un pictor şi gravor distins, cunoscut pentru lucrările sale dedicate cetăţilor şi bisericilor fortificate din Transilvania. Accesul la conferinţă se face pe baza unei taxe de participare în valoare de 10 lei.

În cadrul evenimentului, dr. Radu Popica va prezenta o serie de detalii fascinante despre evoluţia artistică a lui Hâns Hermann. Participanţii vor putea descoperi aspecte mai puţin cunoscute ale operei sale, inclusiv informaţii despre picturi murale, portrete şi altare, opere influenţate de curentul simbolist, şi vor avea ocazia să exploreze un material vizual bogat ce ilustrează creaţiile artistului.

Dr. Radu Popică, istoric de artă, a desfăşurat o muncă asiduă de cercetare de peste 15 ani a activităţii artistice de la Braşov din secolul XV până în secolul XX. De-a lungul carierei sale a conceput şi a realizat numeroase expoziţii care prezintă diferite aspecte ale evoluţiei artei vizuale la Braşov prin integrarea mişcărilor artistice în contextul mai larg de istorie a artei la nivel naţional şi internaţional. A publicat multiple cataloage de istoria artei, iar cel mai important studiu al său cu privire la artele vizuale din Braşov, 'Centrul artistic Braşov de la origini până în contemporaneitate. Artele plastice (sec. XV-XX) ' a fost publicat în 2022.

Conferinţa face parte din proiectul 'Explorând gravurile lui Hans Hermann. De la arta tradiţională la cea digitală' realizat de Muzeul de Artă Braşov şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, o iniţiativă menită să valorifice patrimoniul artistic al lui Hermann prin intermediul tehnologiei digitale. Utilizând animaţia pentru a da viaţă gravurilor, proiectul oferă o nouă perspectivă asupra operei artistului, invitând publicul să interacţioneze cu creaţiile sale într-un mod inedit. Această abordare inovatoare transformă experienţa vizuală într-una captivantă şi accesibilă pentru toate vârstele, contribuind la diversificarea şi democratizarea accesului la artă. O altă componentă esenţială a proiectului o reprezintă o serie de ateliere educative realizate cu elevi ai instituţiilor şcolare partenere.

'Suntem entuziasmaţi să prezentăm, prin diverse activităţi culturale, opera lui Hans Hermann, un artist de o importanţă deosebită pentru patrimoniul cultural al Braşovului şi al Transilvaniei. Proiectul nostru nu doar explorează moştenirea să artistică, ci oferă şi o oportunitate unică de a redescoperi gravurile sale prin intermediul noilor tehnologii digitale. Ne dorim că expoziţia, atelierele şi conferinţa organizate să inspire şi să apropie publicul tânăr de artă şi istoria locală, integrând trecutul în experienţe contemporane interactive', declară dna. Bianca-Maria Bălsan, managerul Muzeului de Artă Braşov.

Prin acest proiect, Muzeul de Artă Braşov îşi continuă demersurile de a transforma instituţia într-un spaţiu dinamic de învăţare activă, explorare şi experimentare a patrimoniului. Animaţiile digitale aduc un plus de interactivitate şi accesibilitate, subliniind semnificaţia gravurilor lui Hermann nu doar ca artefacte istorice, ci şi ca adevărate comori culturale, purtătoare ale unor narative istorice şi culturale profunde. Expoziţia Hans Hermann. Gravură şi animaţie, realizată în cadrul proiectului poate fi vizitată la Muzeul de Artă Braşov până pe 13 octombrie 2024.

Vă aşteptam cu drag la conferinţă pentru a descoperi împreună detalii inedite despre un artist care a lăsat o amprentă profundă în istoria artei transilvănene !

Vă invităm să urmăriţi activitatea Muzeului de Artă Braşov şi pe platformele social media:
Facebook: https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaBrasov
Instagram: https://www.instagram.com/muzeuldearta.brasov/
Youtube: https://www.youtube.com/@muzeuldearta. Braşov
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/muzeul-de-arta-brasov/

Alexandra Ilniţchi-Ardelean
Referent de specialitate (Comunicare şi Relaţii Publice)
E-mail: [email protected]
Afisari: 15

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].