Comunicat de presă - Ministerul Educaţiei
Marţi, 24 septembrie 2024, doamna Ligia Deca, Ministrul Educaţiei, a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, unde a participat atât la o conferinţă internaţională pe tema educaţiei timpurii, cât şi la o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi ai unor instituţii emblematice de învăţământ superior. Vizită a fost organizată cu sprijinul Ambasadei României la Chişinău.
La finalul acestei vizite, Ligia Deca, Ministrul Educaţiei, a declarat: 'Parteneriatul dintre România şi Republica Moldova în domeniul educaţiei este unul de tradiţie, fiind orientat în acest moment către susţinerea Moldovei în parcursul său european şi internaţional. M-am bucurat să văd cum investiţiile făcute de Guvernul României pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale din Moldova prind contur şi adresează nevoile elevilor şi ale studenţilor de aici. Este dovada angajamentului pe care România şi l-a asumat - acela de a fi alături de Republică Moldova la fiecare pas !'.
Vizita la Chişinău a debutat cu participarea Ministrului Educaţiei la conferinţa internaţională 'Un viitor luminos dincolo de graniţe: investiţia în educaţia şi îngrijirea timpurie a copiilor', organizată de Birourile UNICEF din România şi Republica Moldova, în colaborare cu Biroul Regional UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală. Alături de omologul său din Republica Moldova, domnul Ministru al Educaţiei şi Cercetării, Dan Perciun, şi de doamna Viceministru al Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina, Yevheniia Smirnova, au discutat despre importanţa educaţiei timpurii şi despre oportunităţile, respectiv abordările strategice comune.
Împreună cu domnul ministru Dan Perciun, doamna ministru Ligia Deca a vizitat trei dintre universităţile din Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei şi Universitatea Pedagogică de Stat 'Ion Creangă' din Chişinău, prilej cu care au fost prezentate, pe de-o parte, rezultatele investiţiilor făcute de Guvernul României în infrastructura educaţională din Moldova, precum şi rezultatele parteneriatelor pe care universităţile moldoveneşti le au deja cu universităţile din ţara noastră. Doamna Ligia Deca a salutat rezoluţia comună a Consiliilor Naţionale ale Rectorilor din România şi din Republica Moldova prin care aceştia îşi exprimă susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova prin conlucrarea activă pentru sprijinirea aderării acesteia la Uniunea Europeană.
În mesajele transmise mediului academic din Republica Moldova, ministrul educaţiei a reiterat sprijinul pe care Ministerul Educaţiei va continua să îl acorde pentru dezvoltarea infrastructurii sistemului de educaţie din Republica Moldova prin promovarea proiectelor de investiţii finanţate în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în valoare de 100 milioane de euro. De la ratificarea Acordului, în 2022, România a finanţat prin Ministerul Educaţiei proiecte ce au ca obiective achiziţia de autobuze şcolare şi reabilitarea a unui cămin studenţesc al Universităţii de Stat 'Bogdan Petriceicu Haşdeu' din Cahul, de aproximativ 4,3 milioane de euro.
Pentru întărirea colaborării inter-universitare între cele două ţări şi în vederea facilitării schimbul de experienţe şi bune practici, Ministerul Educaţiei din România va susţine şi finanţa o schemă de mobilităţi adresată cadrelor didactice din Republica Moldova.
Vizita la Chişinău s-a încheiat cu întrevederea ministrului Educaţiei cu doamna Liliana Nicolaescu-Onofrei, preşedinta Comisiei permanente pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media din Parlamentul Republicii Moldova. În cadrul dialogului, a fost evidenţiată cooperarea între cele două ministere ale educaţiei pentru funcţionarea Secretariatului Spaţiului European al Învăţământului Superior. Prin organizarea la Iaşi şi Chişinău, în 2027, a Forumului Politic Global Bologna, România şi Republica Moldova vor deveni polii dezbaterilor la nivel european în domeniul învăţământului superior.
Dialogul cu autorităţile din Republica Moldova va continua în sensul susţinerii agendei europene asumate de Republică Moldova, precum şi prin sprijinirea participării universităţilor din Republica Moldova în cadrul alianţelor, asociaţiilor şi consorţiilor universitare europene şi internaţionale.
BIROUL DE PRESĂ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].