Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu
Din materialul probator administrat a reieşit faptul că, în intervalul mai - septembrie 2024, acesta a iniţiat şi dezvoltat o plantaţie outdoor de canabis într-un solar aflat în curtea imobilului său dintr-o comună situată în judeţul Giurgiu.
În urma percheziţiei domiciliare au fost identificate şi ridicate de la locuinţa inculpatului 21 plante de canabis şi cantitatea de peste 275 grame canabis destinate comercializării, precum şi alte mijloace de probă
Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].