logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea

COMUNICAT DE PRESĂ

Expoziţie de ciuperci proaspete la Lepşa!

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea invită iubitorii naturii de toate vârstele la o expoziţie inedită: Expoziţie de ciuperci proaspete la Lepşa.

În cadrul manifestărilor prilejuite de cea de-a XXXIX-a ediţie a Zilelor Academice Ieşene, în perioada 27-29 septembrie 2024, La Lepşa, subcomisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române - Filiala Iaşi, în colaborare cu Administraţia Parcul Natural Putna Vrancea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea - proiect Life Rosalia şi specialişti de la Facultatea de Biologie, respectiv de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' a Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi, organizează o expoziţie cu specii de ciuperci comestibile şi toxice, colectate din ecosisteme forestiere situate în zona montană.

Vernisajul expoziţiei are loc duminică, 29 septembrie 2024, ora 10.00, la Lepşa, prilej cu care vor fi prezentate eşantioane proaspete cu ciuperci Amanita phalloides (buretele viperei) - cea mai toxică specie din România, dar şi cu alte specii cunoscute sau mai puţin cunoscute, care surprind prin forme, dimensiuni, culori, miros, dar şi prin importanţa alimentară, farmaceutică, artizanală şi ecologică în cadrul ecosistemelor în care trăiesc. Speciile vor fi însoţite de diagnoze în care sunt explicate principalele caractere ce permit evitarea confuziilor între ciupercile comestibile şi toxice.

Intrarea pentru public este liberă.

Seria manifestărilor dedicate Zilelor Academice Ieşene, include workshop-ul ARIILE NATURALE PROTEJATE - ACTUALITATE ŞI PERSPECTIVE, 27 - 29 septembrie 2024, Lepşa - Vrancea, organizat de Academia Română - Secţia de Ştiinţe Biologice şi Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română - Filiala Iaşi, Subcomisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi, Facultatea de Biologie în colaborare cu Parcul Natural Putna - Vrancea, Proiectul LIFE ROSALIA.

Workshop-ul include prezentări şi dezbateri la care participă membrii Secţiei de Ştiinţe Biologice ai Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române şi ai Subcomisiilor pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul filialelor Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara ale Academiei Române, membrii echipei de implementare din cadrul proiectului LIFE 19NAT/RO/000023, Administraţia Parcului Natural Putna-Vrancea, specialişti de la Banca de Resurse Genetice Vegetale 'Mihai Cristea' Suceava, Facultatea de Biologie şi de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' a Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi.

În program:

Sâmbătă, 28 septembrie 2024
Ora 9.30, Dr. Silviu CHIRIAC - Proiectul LIFE 19/NAT/RO/000023, Conservarea insectelor saproxilice în Carpaţi
Ora 10.30, Aplicaţie tematică în Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei
Ora 15.00, Aplicaţie tematică în Golul Lepşei - Pădurea Strâmba, zonă de intervenţie din cadrul proiectului LIFE

Duminică, 29 septembrie 2024
Ora 10.00, Profesor univ. dr. Cătălin TĂNASE prezintă vernisajul expoziţiei 'Diversitatea speciilor de ciuperci comestibile şi toxice din Parcul Natural Putna Vrancea'

Comitetul de organizare al evenimentului reuneşte nume de marcă şi specialişti din domeniu: Academician Dumitru MURARIU - Vicepreşedinte al Academiei Române, Profesor univ. dr. Cătălin TĂNASE - membru corespondent al Academiei Române, Conferenţiar univ. dr. Carmen GACHE în cadrul Facultăţii de Biologie - Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi, Dr. Silviu CHIRIAC - Consilier Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea, Inginer Ion MILITARU - Director Parcul Natural Putna - Vrancea, Cercetător Ştiinţific I dr. Silvia STRĂJERU - Director Banca de Resurse Genetice Vegetale 'Mihai Cristea' Suceava, Şef lucrări dr. Tiberius BALAEŞ de la Facultatea de Biologie - Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi, Biolog pr. dr. Ciprian BÎRSAN şi Biolog pr. dr. Constantin MARDARI de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iaşi.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea
Relaţii Publice şi Comunicare
Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].