Comunicat de presă - Administraţia Prezidenţială
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut miercuri, 25 septembrie 2024, la New York, Statele Unite ale Americii, declaraţii de presă în marja participării la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiilor Preşedintelui României:
Sărut mâna, bună ziua !
Suntem aici, la sediul Naţiunilor Unite. Tocmai am ieşit din sală unde am avut intervenţia naţională.
În anul acesta, am reiterat sprijinul României pentru Ucraina, sprijinul pentru o finalizare corectă a conflictului din Gaza şi din întreaga zonă.
Am prezentat punctul nostru de vedere în ce priveşte importanţa luptei împotriva schimbărilor climatice, dar am şi atins un subiect care pentru noi şi pentru mulţi de aici este foarte important, reforma organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru că trebuie să aducem Organizaţia în secolul XXI, trebuie să devină mai eficientă, mai eficace, mai vizibilă şi mai apropiată de oameni.
Dacă dumneavoastră aveţi întrebări.
Sesiune de întrebări şi răspunsuri:
Jurnalist: Voiam să vă întreb dacă veţi încerca să daţi un impuls în ultimele dumneavoastră luni aderării României la spaţiul Schengen cu frontierele terestre ? Credeţi că este important să obţinem o decizie până la sfârşitul anului, în condiţiile în care probabil portofoliul de afaceri interne va merge la Austria ?
Preşedintele României: Este extrem de important să se continue toate demersurile legate de finalizarea parcursului Schengen pentru România. Şi să ştiţi că s-a lucrat tot timpul foarte intens pentru acest obiectiv. Nu pot să spun că există garanţii, dar există şanse destul de bune că încă în acest an să facem următorul pas. Dar, până atunci, mai este nevoie de foarte multe discuţii şi de foarte multe negocieri. Dar suntem foarte angajaţi în acest demers.
Jurnalist: Domnule Preşedinte, în ţară, în coaliţia de guvernare este scandal din cauză că PSD nu este de acord cu un proiect liberal care v-ar fi permis dumneavoastră să candidaţi la Senat. Pentru că sunt declaraţii contractorii între cei doi lideri ai Coaliţiei, puteţi lămuri dumneavoastră pentru public: aveţi această intenţie, să candidaţi la alegerile parlamentare ? Şi a existat o înţelegere între dumneavoastră, domnii Ciucă şi Ciolacu în acest sens ?
Preşedintele României: Daţi-mi voie să lăsăm chestiunea candidatură sau nu, sau ce facem în următoarea perioadă pentru o discuţie pe care o vom avea în România, dacă este despre România. Dar despre această lege pot să vă spun şi acum, fiindcă pentru mine este foarte clar: nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine, şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe. Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană, şi atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Bref, nu va exista această lege şi nu doresc, eu nu doresc să existe.
Jurnalist: Dar consideraţi că există o altă soluţie juridică ?
Preşedintele României: Toate acestea le vom discuta acasă.
Jurnalist: Românii aşteaptă şi o decizie în privinţa vizelor pentru Statele Unite ale Americii. Care sunt perspectivele ? Suntem aici la New York şi toată lumea aşteaptă un răspuns în această privinţă.
Preşedintele României: S-a lucrat foarte intens pe conştientizare, pe informarea publicului, şi se pare că avem şanse şi aici. Sigur, urmează încă analize, măsurători, concluzii. Dar pot să spun că sunt foarte mulţumit de cum s-a lucrat în această speţă. Şi cei de acasă s-au străduit foarte tare, şi cei de aici s-au străduit foarte tare. Şi chiar cred că informarea publicului a fost punctul cheie pentru a avea o rată de refuz mult, mult mai mică. Ştiţi că întreaga chestiune ţine de asa-anumita rată de refuz care trebuie să fie suficient de mică. Semnele nu sunt rele.
Jurnalist: Şi o perspectivă ?
Preşedintele României: După ce avem primele rezultate, putem să discutăm şi despre asta.
Jurnalist: Domnule Preşedinte, cum estimaţi poziţia obţinută de România pentru Roxana Mînzatu în viitoarea Comisie Europeană ? Sunt voci care spun că poziţia, deşi este asociată cu cea de vicepreşedinte în premieră pentru România, este de fapt goală de conţinut şi nu aduce influenţa pe care România spera să o obţină.
Preşedintele României: Da, negocierea pentru această poziţie a fost făcută la nivel de prim-ministru şi cred că este mai bine să-l întrebaţi pe prim-ministru cum ne-a spus tuturor că va obţine un portofoliu economic şi a obţinut un portofoliu social care încă trebuie clarificat ce conţine.
Jurnalist: Aţi fost informat în avans în privinţa inundaţiilor din judeţele Galaţi şi Vrancea ? Credeţi că o vizită a dumneavoastră în zonele afectate ar fi contribuit la menţinerea încrederii oamenilor în posibilitatea autorităţilor de a interveni mai bine ?
Preşedintele României: Nu am ştiut dinainte, este evident, cum nimeni nu a crezut dinainte că se întâmplă această catastrofă. Este o tragedie şi este foarte, foarte trist că şi în această situaţie de catastrofă naturală au murit oameni. Alţii au rămas fără casă, fără lucruri, fără agoniseala de-o viaţă. Au fost suficiente autorităţi acolo după ce catastrofă s-a întâmplat şi cred că primele ajutoare, şi din partea Guvernului, au fost deja date oamenilor. Am discutat această chestiune, am susţinut, evident, acordarea de ajutoare semnificative, pentru ca oamenii să-şi poată reface viaţa, dar cred că de aici trebuie să tragem foarte multe învăţăminte, trebuie iarăsi să informăm publicul, să spunem oamenilor cum să reacţioneze şi oamenii să fie informaţi în timp util. Este probabil problematic că mulţi n-au avut niciun fel de avertizare din partea autorităţilor. Au aflat de la vecini că vine apa când deja a fost la ei în casă. Deci aici, la prevenţie, la informare, este încă mult de lucru. Dar cei care au intervenit, pompierii, forţele de la Interne, de la Apărare, au făcut o treabă foarte bună şi şi acest lucru cred că merită spus.
Jurnalist: Dacă îmi permiteţi un follow-up la prima întrebare. La cum merg lucrurile în Coaliţie în acest moment, domnule Preşedinte, cu cei doi lideri care se acuză reciproc de minciună, spun că nu mai au încredere unul în altul, cum credeţi că va continua guvernarea până la alegeri ? Şi vedeţi posibilă o reluare a acestei Coaliţii, o nouă guvernare PNL-PSD, după alegerile din acest an ?
Preşedintele României: În mod normal, după alegeri, se numără voturile din Parlament şi de acolo se fac sau nu se fac anumite coaliţii care dau guvernarea. Este cam de vreme să vorbim ce va fi după alegeri. Dacă actuala coaliţie va reuşi să guverneze până la alegeri sau nu, vom vedea după ce ne întoarcem acasă. Probabil o să am câteva discuţii pe această temă, că, până la urmă, avem nevoie de o guvernare, dar asta nu înseamnă că partidele trebuie să renunţe la abordările lor politice în campane şi nu cred că e de aşteptat ca în această perioadă candidaţii de vârf să renunţe la abordări politice. Este o situaţie care, evident, va fi destul de complexă.
Mulţumesc !
Departamentul Comunicare Publică
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.