Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
INFRACŢIUNE LA REGIMUL RUTIER
La data de 24 septembrie a.c, poliţiştii oraşului Bălceşti au depistat un bărbat în vârstă de 50 de ani în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 651B, în localitatea Bălceşti, fiind sub influenţa alcoolului.
Astfel, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
ACTIVITĂŢI PREVENTIVE ALE POLIŢIŞTILOR
La data de 24 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea - Biroul Siguranţa Şcolară, Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului de Ordine Publică şi cu cei ai municipiului Râmnicu Vâlcea au desfăşurat activităţi de prevenire, la Şcoala Gimnazială 'Anton Pann' din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În acest sens, poliţiştii au desfăşurat activităţi educativ-preventive, fiind abordate subiecte pentru prevenirea violenţei, prevenirea consumului şi traficului de droguri, prevenirea bullyingului/ciberrbullyingului/faptelor de criminalitate informatică, precum şi pentru prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar.
Poliţiştii vâlceni vor desfăşura astfel de acţiuni şi în perioada următoare, pentru a preîntâmpina consecinţele consumului şi traficului de droguri şi pentru a asigura un climat de normalitate în judeţul Vâlcea.
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE
Restricţii de circulaţie din data de 24.09.2024, în funcţie de condiţiile meteo:
Pe DN 7, la km 159+000 - km 159+300, pe raza localităţii Milcoiu, se execută lucrări de consolidare acostamente, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată prin indicatoare rutiere.
Pe DN 7, la km 206+500 - km 207+000, în extravilanul localităţii Brezoi, se lucrează la decolmatare podeţ şi şanţuri, între orele 08:00 - 16:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
Pe DN 64, la km 106+000 - km 112+000, pe raza localităţilor Stolniceni şi Râureni, se lucrează la frezare denivelări şi făgaşe, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
Pe DN 67 B, la km 53+000 - km 54+000, pe raza localităţii Grădiştea, se lucrează la reparaţii asfaltice, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
Pe DN 67, la km 176+000 - km 180+000, pe raza localităţilor Buneşti şi Bârseşti, se lucrează la tăiere acostamente, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
Pe DN 7A, la km 27+000 - km 28+000, în extravilanul localităţii Malaia, se lucrează la desfundare şanţuri şi cameră de cădere, între orele 08:00 - 16:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 dirijată de piloţi de circulaţie.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].