logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba

BULETIN DE PRESĂ

În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii din judeţul Alba au continuat acţiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională şi pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor din judeţ.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 374 de verificări de persoane şi 233 de verificări de autovehicule, pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 107 abateri de natură contravenţională, majoritatea la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 30.880 de lei.

Au fost efectuate 48 de testări privind conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Au fost reţinute 4 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

*

Reţinut de poliţiştii din Câmpeni

La data de 23 septembrie 2024, în jurul orei 21.30, Poliţia Oraşului Câmpeni a fost sesizată cu privire la faptul că între doi bărbaţi a avut loc o altercaţie, iar unui dintre ei a fost rănit. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor neînţelegeri, între doi bărbaţi de 48 şi 59 de ani, din Câmpeni, ar fi avut loc un conflict spontan, în timp ce aceştia se aflau în locuinţa unuia dintre ei. În urma conflictului, bărbatul în vârstă de 59 de ani a suferit leziuni produse cu un cuţit şi a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. Faţă de cel de 48 de ani a fost luată măsura reţinerii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest incident.

*

Cercetat pentru vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului

La data de 23 septembrie 2024, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au identificat un tânăr de 27 de ani, din municipiul Sebeş ca persoană bănuită de săvârşirea unor infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fapte în legătură cu care poliţiştii s-au sesizat din oficiu. Din cercetări a rezultat că în dimineaţa zilei de 19 septembrie, o femeie de 67 de ani, din comuna Pianu, în timp ce traversa strada Lucian Blaga din comuna Vinţu de Jos, pe trecerea de pietoni, ar fi fost surprinsă şi accidentată uşor de un autoturism la volanul căruia s-ar fi aflat tânărul de 27 de ani. Tânărul şi-ar fi continuat drumul, fără să anunţe poliţia despre producerea accidentului. Ulterior, femeia s-a prezentat la spital, pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate.

*

Accident rutier

La data de 23 septembrie 2024, în jurul orei 10.00, o tânără de 19 ani, din comuna Bistra, în timp ce conducea un autoturism pe DN 74, pe raza localităţii Izvorul Ampoiului, a pierdut controlul asupra acestuia şi s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma accidentului, conducătoarea auto precum şi două tinere 18 şi 19 ani precum şi o femeie de 50 de ani, au suferit leziuni corporale uşoare şi au primit îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Amplasarea radarelor în data de 21 septembrie 2024

Drumul Naţional 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuş - Aiud - Inoc - limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1 - Sebeş - Cut - Cunţa - limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea - Şibot - limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C - Sebeş - Petreşti - Săsciori

Drumul Naţional 74 - Ighiu - Zlatna - Feneş - Abrud - Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 - Câmpeni - Gârda - Arieşeni

Drumul Naţional 75 - Baia de Arieş - Lupşa

Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş - strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir - strada Victoriei

Ocna Mureş - Războieni - Noşlac

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].