Comunicat de presă - Festivalul UNFINISHED
Mai sunt câteva zile şi începe cea de-a noua ediţie a festivalului multidisciplinar UNFINISHED. În perioada 27-29 septembrie, festivalul aduce la aceeaşi masă artişti, autori, sportivi, urbanişti, antreprenori, peisagişti şi mulţi alţi experţi, creativi şi pasionaţi din diferite domenii pentru a explora tema ediţiei - PRAXIS.
Evenimentul are loc în House of Ideas (str. Dionisie Lupu nr. 46), grădina sa de 4000 de metri pătraţi şi sera de patrimoniu din incinta ei. Printre invitaţii ediţiei se numără pianistul Faraj Suleiman (PS), poetul Ben Okri (UK), fondatorul platformei Slowness - Peter Conrad (GER), fondatorul programului MESA - Barbara Soalheiro (BR), futurolog, vlogger, filosof Jason Silva (USA, VE) şi Grace Boyle (UK), artist multisenzorial.
Ce se întâmplă la UNFINISHED?
Prin natura sa multidisciplinară, festivalul abordează tema PRAXIS prin diferite lentile şi formate unice, de la plimbări urbanistice pe străzile Bucureştiului şi sesiuni de lectură, până la ateliere de vopsire arhaică a materialelor, degustări de pâine şi instalaţii ce chestionează relaţia dintre inteligenţa artificială şi cea botanică.
Câteva dintre cele mai aşteptate momente ale ediţiei:
#TALKS - Arhitectul vizionar Marko Brajovic (BR) va susţine o prezentare despre interacţiunea dintre natură, tehnologie şi designul centrat pe om, în timp ce designerul de experienţe Monika Jiang (GER) şi designerul digital Lauren Celenza (US) vor purta o conversaţie despre singurătate şi puterea comunităţilor. În plus, comunitatea UNFINISHED va putea participa la un dialog captivant între fraţii Alin şi Tibi Uşeriu (RO) ce va aborda subiecte precum rezilienţa,evoluţia personală şi experienţele lor comune de pe Via Transilvanica.
#INSTALLATIONS - Instalaţia artistei Grace Boyle (UK), născută din intersecţia dintre biologie şi tehnologie, va pune întrebări despre diferenţele şi asemănările dintre inteligenţa verde şi AI. În seră, designerul Adelina Toma (RO) va dezvălui o instalaţie permanentă realizată din materiale vopsite cu tehnici arhaice şi culori naturale, cu scopul de a reconecta audienţa cu practicile sustenabile. Iar în House of Ideas, participanţii vor putea interacţiona cu o instalaţie ce pune în lumină cel mai transformativ traseu de hiking - Via Transilvanica.
#PERFORMANCES - Comunitatea UNFINISHED se va putea bucura de concerte, lecturi publice şi DJ seturi. Ca în fiecare an, editorul Modern Love, Daniel Jones (US), alături de actriţa Dana Rogoz (RO) şi Ana Ularu (RO), va da viaţă poveştilor de iubire scrise de membri ai comunităţii UNFINISHED. In plus, artista Sanda Weigl (RO, GER, US), acompaniată de Shoko Nagai (JPN, USA) şi Bradley Jones (USA), va susţine un concert memorabil cu note de folk, jazz şi muzică tradiţional românească.
#TASTE - Participanţii vor avea şansa să-şi încânte papilele gustative cu o degustare de pâine artizanală cu somelierul Lara Schutz (RO), o explorare a vinurilor româneşti cu Costi Drăgan (RO), dar şi prin ceremonii cu cacao sau ceai. În plus, în fiecare zi, dimineaţa, la prânz şi seara, comunitatea va servi masa împreună în sera de patrimoniu din curtea casei House of Ideas.
#WELLBEING - Pentru cei în căutarea stării de bine, Avisek Majumbar (IN, RO) va conduce sesiuni de yoga, în timp ce atelierele de vindecare prin sunet şi vibraţie cu Zeyla Tomlyn (RO, GER) promit o experienţă meditativă.
#EXPERIENCES - Experienţele sunt parte importantă a festivalului UNFINISHED, iar comunitatea se va putea bucura de o varietate mare, fie că e vorba de walkshop-ul urbanistului Lior Steinberg (NL, IL) - o explorare ghidată a Bucureştiului în căutarea de design centrat pe om, o sesiune de scriere creativă cu editorii Daniel Jones (US) şi Nicoleta Rădăcină (RO) sau de un atelier de cartografiere a grădinii Casei Universitarilor coordonat de peisagistul Nicolas Triboi (RO)
Cum poţi participa la UNFINISHED?
Cei care îşi doresc să ocupe unul dintre cele 3141 de locuri disponibile în festival trebui să-şi depună aplicaţia pe apply.unfinished.ro până pe 25 septembrie (ora 23:59). Din comunitatea UNFINISHED fac parte peste 20.000 de oameni, din peste 70 de ţări, iar ceea ce îi uneşte este curiozitatea, capacitatea de a asculta opinii diferite venite de la oameni din domenii diverse şi de a genera idei inovatoare prin dialog şi schimb de know how.
Festivalul UNFINISHED se desfăşoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European şi este organizat de Fundaţia EIDOS în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Întreg programul festivalului: https://unfinished.ro/program/ iar mai multe detalii pot fi găsite pe paginile de social media ale evenimentului.
Parteneri globali: MESA / IMPACT CEE
Parteneri strategici: Banca Transilvania / Lidl
Sponsori principali: Metaminds / OMV Petrom / Mastercard / Schweppes
Parteneri de conectivitate: Orange România
Sponsori: Reţeaua privată de sănătate Regina Maria / Jameson / Jidvei / IQOS / Anagram Brewery / Lăptăria cu Caimac / Universal Robots / Biodeck / Pringles
Parteneri instituţionali: Ministerul Culturii / Universitatea din Bucureşti / Primăria Capitalei prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti
Parteneri: Cărtureşti / Leroy şi Asociaţii / Project 1 / KAUSTIK / Civitas
Parteneri de tehnologie: 360 Revolution / Payvent / Voxility / Bivolul
Parteneri media: Hotnews / G4Media / Radio România Cultural / Agerpres / IQAds / The Woman / Zelist
Parteneri de storytelling: Inspirators / La Noi Journal
Despre UNFINISHED
Desfăşurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, UNFINISHED este primul festival multidisciplinar din România şi a fost creat de Fundaţia Eidos ca o experienţă în continuă evoluţie. Din 2016 şi până acum, Unfinished a avut peste 250 de invitaţi printre care co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, artista multipremiată, Marina Abramovic, strategul digital din timpul administraţiei Obama, muzicianul Nicolas Jaar şi Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu.
Despre Fundaţia Eidos
Fundaţia Eidos este o organizaţie non-profit cu sediul în Bucureşti, România, având ca misiune susţinerea şi dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global şi multidisciplinar. Eidos operează la intersecţia dintre creativitate, tehnologie, filosofie şi antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaţionale, cercetare experimentală şi suport pentru producţia proiectelor artistice. Printre evenimentele organizate de Eidos se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, expoziţia itinerantă World Press Photo, platforma editorială Unfinished Love Stories şi dezbaterile EIDOS Talks.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.