Comunicat de presă - Asociaţia ESTE FILM
Asociaţia ESTE FILM, în parteneriat cu Biblioteca ASTRA Sibiu, organizează sâmbătă, 28 septembrie, un atelier de actorie coordonat de actorul Marius Turdeanu.
Atelierul este destinat elevilor de liceu şi reprezintă o oportunitate excelentă de a învăţa secretele meseriei de la unul dintre cei mai talentaţi actori de teatru şi film.
Atelierul se va desfăşura la Biblioteca ASTRA Sibiu (Str. George Bariţiu, nr. 7, Corp A), între orele 12:00 şi 14:00. Participarea este gratuită, însă este necesară o rezervare prealabilă printr-un mesaj pe WhatsApp, la numărul 0722 256 200.
Marius Turdeanu, actor cu o vastă experienţă în teatru şi film, va ghida adolescenţii printr-o serie de exerciţii practice menite să le îmbunătăţească expresivitatea, concentrarea şi încrederea de sine.
'Teatrul şi filmul pot părea domenii distincte, însă la bază au aceeaşi esenţă: capacitatea de a exprima emoţiile în mod autentic şi de a spune o poveste cu impact. După feedback-ul pozitiv primit la atelierele anterioare, am decis să organizăm mai multe întâlniri similare în perioada septembrie-noiembrie. Alături de Marius, ne dorim să oferim participanţilor o experienţă care să le deschidă noi perspective asupra actorie', a declarat Ioana Ciuban, de la Asociaţia Este Film.
Eveniment organizat de Asociaţia Este Film, în parteneriat cu Biblioteca ASTRA Sibiu, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional*.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].