Comunicat de presă - Primăria Municipiului Baia Mare
Primăria Municipiului Baia Mare şi Asociaţia Scriitorilor din Baia Mare au acordat şi în acest an premiile pentru excelenţă în literatură unor membri marcanţi ai comunităţii băimărene. Evenimentul a fost cuprins în suita manifestărilor aflate în programul ediţiei din acest an, a XXIX-a, a Sărbătorii Castanelor.
'Trăim toată viaţa încercând să punem în cuvinte frumosul, iar dacă există oameni care se apropie de acest vis, aceia sunt scriitorii. Am sărbătorit Ziua Scriitorului într-un cadru festiv, cu ocazia acestor zile minunate şi pline de evenimente culturale şi artistice pe care le aduce Sărbătoarea Castanelor. Mă bucură şi mă onorează în acelaşi timp să îi felicit, în numele întregii noastre comunităţi, pe cei care, prin cuvintele lor, ne oferă o lecţie atât despre trecut şi viitor, cât şi o certitudine despre prezent.
Alături de reprezentanţii Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare, preşedintele Săluc Horvat şi vicepreşedintele Florian Roatiş, am acordat şi în acest an premiile pentru excelenţă în literatură unor membri marcanţi ai comunităţii noastre', a declarat Ioan Doru Dăncuş, primarul municipiului Baia Mare.
Titlul' Scriitorul Anului 2024' şi premiul de 2.000 de lei din partea municipalităţii i-au revenit doamnei Rodica Păuna, poetă cu activitate bogată peste hotare, prin traducerea de cărţi în spaţiul european. La categoria' Tânăr Scriitor', i-au fost înmânate titlul şi premiul în valoare de 1.500 de lei domnului Flaviu Claudiu Mihali, poet, publicist şi redactor al revistei băimărene de literatură şi artă' Freamăt'.
Nu în ultimul rând, au fost decernate două premii, în valoare de 3.000 de lei fiecare, ' Pentru întreaga Carieră', doamnei Florica Bud, poetă, prozatoare, implicată în promovarea creaţiei literare a tinerilor prin Cenaclul Scriitorilor pe care îl conduce, respectiv domnului Săluc Horvat, critic şi istoric literar având contribuţii deosebite în cercetarea vieţii şi operei poetului naţional Mihai Eminescu, autor a peste 30 de cărţi publicate şi fondatorul revistei' Nord Literar'.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.