logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj

Peste 13.000 de cărţi funciare sunt eliberate începând de astăzi, 23 septembrie 2024, pentru proprietarii imobilelor din şapte unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţul Dolj, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF).

Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor sunt gratuite pentru cetăţeni şi au fost finanţate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj şi din fonduri europene.

Cele 13.272 de noi cărţi funciare au fost deschise pentru comunele: Cârna - 854 de imobile, Cerăt - 8.496 de imobile, Gogoşu - 619 de imobile, Greceşti - 953 de imobile, Murgaşi - 1.158 de imobile, Perişor - 866 de imobile şi Rojişte - 326 de imobile.
Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor au vizat o suprafaţă totală de 6.098 de hectare şi au fost finanţate din veniturile proprii ale ANCPI şi din fonduri europene (comuna Cerăt).

Noile cărţi funciare au fost predate primarilor celor 7 UAT-uri de către directorul OCPI Dolj, Alin Victor DUMITRESCU.

În prezent, din totalul de 111 UAT-uri din judeţul Dolj, şaisprezece sunt cadastrate în proporţie de sută la sută.

Pentru comunele Drănic, Goicea, Mischii, Brădeşti, înregistrarea sistematică a proprietăţilor a fost realizată din fondurile proprii ale ANCPI.

Comunele Amărăştii de Jos, Almăj, Bistreţ, Cerăt, Coţofenii din Dos, Pieleşti, Dioşti, Giurgiţa, Leu, Maglavit, Moţăţei şi Rast au fost cadastrate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) şi Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

În judeţul Dolj sunt în derulare 152 de contracte de finanţare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât şi pe sectoare cadastrale.

Mai multe informaţii referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro.
Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.