Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat, la datele de 21 şi 22 septembrie 2024, 4 percheziţii domiciliare, la 2 bărbaţi, cu vârste de 41 şi 43 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2024, aceştia ar fi înfiinţat şi întreţinut două culturi de canabis outdoor, pe malul râului Hârtibaciu, în proximitatea localităţilor Hosman şi Fofeldea, judeţul Sibiu.
Ulterior, ar fi recoltat şi ambalat în 6 saci o parte dintre plantele destinate comercializării, fiind prinşi în flagrant delict, în timp ce le-ar fi transportat cu un autoturism.
În urma activităţilor de urmărire penală şi a percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate două culturi însumând 15 plante de canabis, aproximativ 40 de kilograme de muguri de canabis recoltaţi recent, 3 kilograme de substanţă vegetală uscată, echipamente şi îngrăşăminte necesare îngrijirii culturilor, obiecte purtând urme de substanţă, grindere, sume de bani în lei, euro şi lire sterline, precum şi alte mijloace de probă.
La datele de 21 şi 22 septembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea celor 2 bărbaţi, pentru 24 de ore.
Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Rutier Sibiu, Secţiei 3 Poliţie Rurală Agnita şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din I.P.J. Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.