Comunicat de presă - Fundaţia Comunitară Braşov
Fundaţia Comunitară Braşov organizează pe 21 noiembrie 2024 ediţia a 12-a a Cercului de Donatori Braşov, un eveniment de strângere de fonduri dedicat susţinerii a trei proiecte comunitare importante. Fundaţia deschide apelul de idei de proiecte care se încadrează în tema 'Viaţa în siguranţă' şi care sprijină comunităţi vulnerabile, proiecte care produc schimbare în bine şi care adresează nevoile acestor micro-comunităţi. Sunt căutate proiecte care vin cu soluţii pentru problemele legate de combaterea violenţei, anti-bullying, siguranţa femeii în societate şi alte provocări de natură emoţională şi psihologică accentuate de crizele la nivel mondial prin care societatea românească a trecut în ultimii ani.
Organizaţiile locale şi grupurile de iniţiativă sunt încurajate să depună propunerile de idei de proiecte până pe 30 septembrie 2024.
Cercul de donatori este un eveniment de strângere de fonduri pentru care echipa executivă a Fundaţiei, alături de un grup de ambasadoare implicate din comunitate selectează 3 proiecte în urma unui proces de jurizare.
În cadrul evenimentului, proiectele vor avea la dispoziţie câte 8 minute fiecare - 5 minute de prezentare şi 3 minute pentru a răspunde întrebărilor din sală pentru a convinge audienţa să le acorde fondurile şi susţinerea necesară.
Fundaţia Comunitară Braşov a organizat deja 11 ediţii ale Cercului de donatori, unde 979 donatori au susţinut 30 de proiecte locale cu fonduri în valoare de 386.386 de lei. La ultima ediţie, cea din noiembrie 2023, echipa Cercului de donatori a strâns 70.894 lei, din care 10% pentru cheltuielile de organizare pentru 3 proiecte locale. La ediţia cu numărul 12, Fundaţia propune o nouă întâlnire cu donatorii, un nou exerciţiu de solidaritate al comunităţii braşovene pe 21 noiembrie 2024 pentru a strânge peste 40.000 lei pentru 3 proiecte locale.
Aceste proiecte pot viza aria socială sau de educaţie în comunităţi vulnerabile, de sănătate fizică şi/ sau mentală şi educaţie. De asemenea, sunt acceptate şi iniţiative care stimulează creşterea gradului de implicare a membrilor în comunitate, care au în vedere consolidarea relaţiilor dintre aceştia şi care au ca scop producerea de schimbări benefice şi relevante, cu impact în comunitate.
Propunerile de proiecte pot fi făcute de organizaţii locale non-guvernamentale sau grupuri de iniţiativă formate din minim 3 persoane. Persoanele care au o idee de proiect, sunt invitate ca înainte de completarea scrisorii de intenţie, să parcurgă Ghidul aplicantului: https://forms.gle/YNkCK2VX5iiJ2eQs7
Dacă ideea de proiect prezentată în această scrisoare de intenţie se va dovedi interesantă, aceasta va intra în etapa următoare, cea de scriere a proiectului, pe parcursul căreia echipa Fundaţiei va ajuta la finisarea şi elaborarea ideii de proiect. Termenul limită pentru trimiterea ideilor prin această scrisoare de intenţie este 30 septembrie ora 08:00.
Rezultatele preselecţiei vor fi comunicate până la finalul zilei de 1 octombrie, succedate de etapa de scriere a proiectelor care va avea ca dată limită: 15 octombrie. Cauzele finaliste participante la ediţia 12 vor fi anunţate în data de 28 octombrie, după ce va avea loc procesul de jurizare de către 5 membri ai echipei de ambasadoare din comunitate.
Cum se întâmplă magia în cadrul unui Cerc de Donatori - momente din celelalte ediţii: https://cerculdedonatori.fundatiacomunitarabrasov.ro/galerie
Cadre surprinse la cea de-a treia ediţie în 2016: https://www.facebook.com/CerculDeDonatoriBrasov/videos/1735231940092321
Testimoniale:
Laura Morariu - ambasadoarea evenimentului Cercul de Donatori Braşov
' Felicit echipa pentru implicare, pentru dăruire, pentru bunătate, pentru timpul alocat, pentru ÎMPREUNĂ ! Am încredere că şi pentru cea de-a doisprezecea ediţie vom reuşi să găsim proiectele potrivite şi donatorii care să le susţină pentru a face din nou un spectacol de Bine.
Mă bucur să pot contribui an după an, alături de celelalte ambasadoare şi de echipa Fundaţiei.
Mă simt de fiecare dată foarte fericită când văd atât de multă lume zâmbind şi dăruind ! Simt că lumea are încredere în ceea ce se întâmplă, simt că toţi suntem aici împreună, pentru BINE.'
Endre Csato - reprezentant Asociaţia' Albert şi Zâmbete' - cauză participantă în cadrul ediţiei numărul 10
'Cercul de Donatori a fost pentru noi o experienţă absolut minunată şi mai ales o onoare să fim înconjuraţi şi susţinuţi de oameni generoşi plini de energie pozitivă, cu un vibe cum îţi este rar dat să trăieşti. Totul organizat fără cusur cu multă dragoste şi atenţie maximă la cele mai mici detalii de către o echipă de excepţie a Fundaţiei Comunitare Braşov. Vă mulţumim şi vă suntem recunoscători !'
Scrisoarea de intenţie poate fi completată pe acelaşi link unde se găsesc şi detaliile legate de Ghidul aplicantului: https://forms.gle/YNkCK2VX5iiJ2eQs7
Despre Fundaţia Comunitară Braşov
Fundaţia Comunitară Braşov are misiunea de a crea punţi între nevoile şi resursele locale şi de a acţiona ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă şi mai solidară.
În activitatea de 9 ani, a finanţat şi a mentorat 302 de proiecte comunitare şi a acordat un buget de 5.795.433 de lei prin mobilizarea celor 125 de donatori corporate, a celor 14.842 de donatori individuali şi a persoanelor resursă din comunitate.
Detalii despre mişcarea de fundaţii comunitare, puteţi găsi, accesând: https://ffcr.ro/fundatii-comunitare/
Pentru mai multe informaţii despre programele Fundaţiei, vizitaţi: www.fundatiacomunitarabrasov.ro
Iulia Teodora Florea, Director Executiv Fundaţia Comunitară Braşov
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.