Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu
Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2024, aceştia au înfiinţat şi întreţinut două culturi de canabis outdoor pe malul râului Hârtibaciu, în proximitatea localităţilor Hosman şi Fofeldea judeţul Sibiu. Ulterior au recoltat şi ambalat în 6 saci o parte dintre plantele destinate comercializării, fiind prinşi în flagrant în timp ce le transportau cu un autoturism.
În urma activităţilor de urmărire penală şi a percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate două culturi însumând 15 plante de canabis, cantitatea de aproximativ 40 de kilograme muguri de canabis recoltaţi recent, 3 kilograme de substanţă vegetală uscată, echipamente şi îngrăşăminte necesare îngrijirii culturilor, obiecte purtând urme de substanţă, grindere, sume de bani în lei, euro şi lire sterline, precum şi alte mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Rutier Sibiu, Secţiei 3 Poliţie Rurală Agnita şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din I.P.J. Sibiu.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.