Comunicat de presă - Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba
Miercuri, 25 septembrie 2024, de la ora 18.00, sunteţi invitaţi la Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba pentru o nouă întâlnire muzical-creativă în cadrul proiectului 'Poezii pe şase corzi'. Cu sau fără chitară, sunteţi la fel de bine primiţi în rândurile celor care vor recita, cânta şi, în cele din urmă, vor crea: versuri, muzică, bucurie şi frumos.
Evenimentul din 25 septembrie 2024, va începe la ora 18:00 şi va avea loc în curtea Bibliotecii Judeţene 'Lucian Blaga' Alba, avându-l ca invitat pe îndrăgitul artist Ducu Bertzi. Vom sta la poveşti despre muzică, poezie, poezie cântată, despre cum poezia se poate transforma într-un cântec valoros, dar şi despre multe alte secrete artistice pe care ni le va împărtăşi invitatul nostru special.
Clubul de poezie şi muzică 'Poezii pe şase corzi' se va încheia cu un dialog constructiv între îndrăgitul artist Ducu Bertzi şi public, cu întrebări, răspunsuri, opinii, încurajări, idei şi sfaturi. Totodată, participanţii vor avea posibilitatea să beneficieze de recomandări de cărţi şi alte publicaţii tematice, care pot fi împrumutate din colecţia Bibliotecii Judeţene 'Lucian Blaga' Alba.
Proiectul 3.25 Poezii pe şase corzi este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia şi Grupul Skepsis. Intrarea la eveniment este liberă. Menţionăm că, în caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.