Declaraţie de presă - Deputat PNL Căuş Vasile-Aurel
Ziua Internaţională a Păcii într-un Est care a uitat ce este pacea
În perspectiva Zilei Internaţionale a Păcii, sărbătorită în fiecare an la 21 septembrie (conform unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptate în anul 1981), mărturisesc că m-a cuprins o dispoziţie preponderent reflexivă.
De ce? Pentru că, deşi noi, aproape toţi cei care, într-un fel sau altul, suntem implicaţi în viaţa cetăţii (ca aleşi sau alegători) în acest moment, nu am trăit decât vremuri de pace, iar diversele războaie prin care a fost nevoită să treacă această ţară se regăsesc doar în povestirile bunicilor sau în paginile cărţilor de istorie. Putem, deci, să avem foarte uşor impresia că pacea este o stare naturală şi că războiul a dispărut din relaţiile internaţionale prin libera voinţă a statelor care alcătuiesc comunitatea internaţională.
Şi, cu toate acestea, o simplă privire aruncată în afara spaţiului european ne arată că nu este nici pe departe aşa. Nu mai departe de ţara vecină se poartă un război crâncen de aproape 3 ani. Orientul Mijlociu este plin de astfel de războaie, iar despre Africa, ce să mai spunem? Practic, Europa şi regiunea Atlanticului de Nord apar, de fapt, nu ca regulă, ci ca excepţii într-o mare de conflicte.
Starea de pace, acolo unde există, este garantată, în principal de organizaţiile şi structurile politice şi de securitate, cum ar fi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunea Europeană, şi prin existenţa, în cadrul acestora, a unor poluri de putere dedicate menţinerii păcii pe Bătrânul Continent. Cu alte cuvinte, războiul nu a dispărut de la sine dintre statele Europei, ci a fost eliminat în mod deliberat de către decidenţii câtorva state conştiente de ravagiile pe care o politică expansionistă şi belicoasă le-a făcut în Primul şi al Doilea Război Mondial.
Ei bine, unde vreau să ajung? La faptul că, odată obţinută această stare de fapt, cea mai mare greşeală pe care o putem face ar fi să considerăm că vine de la sine şi să abandonăm tocmai construcţiile şi atitudinile care au făcut-o posibilă, adică apartenenţa la NATO şi UE şi democratizarea. Astăzi, mai mult decât oricând, cu cât este mai îndelungată perioada de pace pe care o traversăm, cu atât mai mult trebuie să ne amintim şi să preţuim, iar nu să uităm şi să criticăm ceea ce a făcut-o posibilă!
Deputat PNL
Căuş Vasile-Aurel
În perspectiva Zilei Internaţionale a Păcii, sărbătorită în fiecare an la 21 septembrie (conform unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptate în anul 1981), mărturisesc că m-a cuprins o dispoziţie preponderent reflexivă.
De ce? Pentru că, deşi noi, aproape toţi cei care, într-un fel sau altul, suntem implicaţi în viaţa cetăţii (ca aleşi sau alegători) în acest moment, nu am trăit decât vremuri de pace, iar diversele războaie prin care a fost nevoită să treacă această ţară se regăsesc doar în povestirile bunicilor sau în paginile cărţilor de istorie. Putem, deci, să avem foarte uşor impresia că pacea este o stare naturală şi că războiul a dispărut din relaţiile internaţionale prin libera voinţă a statelor care alcătuiesc comunitatea internaţională.
Şi, cu toate acestea, o simplă privire aruncată în afara spaţiului european ne arată că nu este nici pe departe aşa. Nu mai departe de ţara vecină se poartă un război crâncen de aproape 3 ani. Orientul Mijlociu este plin de astfel de războaie, iar despre Africa, ce să mai spunem? Practic, Europa şi regiunea Atlanticului de Nord apar, de fapt, nu ca regulă, ci ca excepţii într-o mare de conflicte.
Starea de pace, acolo unde există, este garantată, în principal de organizaţiile şi structurile politice şi de securitate, cum ar fi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunea Europeană, şi prin existenţa, în cadrul acestora, a unor poluri de putere dedicate menţinerii păcii pe Bătrânul Continent. Cu alte cuvinte, războiul nu a dispărut de la sine dintre statele Europei, ci a fost eliminat în mod deliberat de către decidenţii câtorva state conştiente de ravagiile pe care o politică expansionistă şi belicoasă le-a făcut în Primul şi al Doilea Război Mondial.
Ei bine, unde vreau să ajung? La faptul că, odată obţinută această stare de fapt, cea mai mare greşeală pe care o putem face ar fi să considerăm că vine de la sine şi să abandonăm tocmai construcţiile şi atitudinile care au făcut-o posibilă, adică apartenenţa la NATO şi UE şi democratizarea. Astăzi, mai mult decât oricând, cu cât este mai îndelungată perioada de pace pe care o traversăm, cu atât mai mult trebuie să ne amintim şi să preţuim, iar nu să uităm şi să criticăm ceea ce a făcut-o posibilă!
Deputat PNL
Căuş Vasile-Aurel
Afisari: 8
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Flux Agerpres
08:31 - Buzău: Stand cu mirodenii din India la 'Noaptea Muzeelor', cu cel mai scump condiment din lume
08:27 - India/Cel puțin 8 morți după prăbușirea unui zid la intrarea într-un templu din Andhra Pradesh