logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Declaraţie de presă - Deputat PSD Gheorghe Şimon

'Un nou corp de spital la Vişeu de Sus marca Ghiţă Simon, după gaz în Maramureş şi în Codru'

Este oficial! În această toamnă, la Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus vor începe lucrările la un nou corp de clădire. Ministerul Sănătăţii a dat 'undă verde' investiţiei de 50 de milioane de euro prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti.

'Am promis, mă ţin de cuvânt. La fel ca şi magistrala de gaz, investiţia la Spitalul Orăşenesc din Vişeu de Sus este o promisiune onorată. De acest obiectiv vor beneficia miile de maramureşeni de pe Valea Vişeului şi Valea Izei. Am sprijinit toate demersurile, de la idee până la documentaţie şi lobby acolo unde a fost nevoie', a subliniat Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş.

Noul corp de clădire, care va fi construit începând din această toamnă, va avea bloc operator, ATI, saloane de spitalizare, farmacie, centrală termică, laborator central, birouri administrative, administrativ, bloc alimentar.

'Spitalul Orăşenesc din Vişeu de Sus avea nevoie de o infuzie de capital. Cea mai mare parte a clădirilor au fost construite la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX ca unitate militară, care a funcţionat până prin anii 1946-1947, când au început recompartimentări, renovări şi transformări, formându-se nucleul viitorului spital. Maramureşul Voievodal are nevoie de servicii medicale de calitate, iar acestea au nevoie la rândul lor de o infrastructură medicală de calitate', a mai subliniat Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş.

Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus are în acest moment 44 de medici specialişti şi 19 specialităţi medicale.

Deputat PSD
Gheorghe Şimon

20 septembrie 2024
Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].