Comunicat de presă - Orchestra New Hope
Cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii, Orchestra New Hope, dirijată de Octavian Lup, va concerta în Piaţa George Enescu sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 19:00. Invitaţii speciali ai Concertului extraordinar 'ROMANIA FOR PEACE' sunt soprana Veronica Anuşca şi violonistul Valentin Şerban.
'ROMANIA FOR PEACE' este finanţat de Ministerul Culturii şi se desfăşoară în cadrul Bucharest Music Film Festival, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Accesul publicului este gratuit.
Repertoriul ales de organizatori include unele dintre cele mai frumoase şi iubite secvenţe ale muzicii culte şi de film:
- 'Aria' din Suita pentru orchestră nr. 3 în Re Major BWV 1068, de Johann Sebastian Bach
- Uvertura operei 'Nunta lui Figaro', de Wolfgang Amadeus Mozart
- Balada pentru vioară şi orchestră op. 4a de George Enescu
- Solist: Valentin Serban
- Aria 'O mio Babbino Caro', de Giacomo Puccini
- Solistă: Veronica Anuşca
- 'Toamna' din 'Anotimpurile', de Antonio Vivaldi
- Aria 'Porgi Amor' din Opera 'Nunta lui Figaro', de Wolfgang Amadeus Mozart
- Solistă: Veronica Anuşca
- 'Toamna' din 'Anotimpurile', de Astor Piazzola
- 'Lista lui Schindler' pentru violoncel şi orchestră de John Williams
- Solist: Octavian Lup
- Partea I din 'Simfonia a II-a' în Re Major, de Ludwig van Beethoven
'Cred că pacea are legătură cu sufletul, iar muzica călătoreşte pe aceleaşi coordonate ale sufletului, deci putem spune că locuiesc în acelaşi spaţiu. Într-o lume ancorată în acest prezent atât de conflictual, avem nevoie de momente de odihnă sufletească şi de momente de meditaţie profundă, în care să putem lua decizii care să ne schimbe viaţa în mai bine. Sperăm ca acest concert dedicat păcii să aducă publicul mai aproape de aceste clipe de graţie' - a declarat violoncelistul Octavian Lup, dirijorul concertului şi iniţiatorul proiectului.
Evenimentul va fi prezentat de jurnalista Teodora Tompea.
Ziua Mondială a Păcii a fost instituită în anul 1981 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi de atunci este sărbătorită în toată lumea pe data de 21 septembrie.
Organizator: Asociaţia New Hope Music
Partener: Connect Media
Parteneri media: AGERPRES, Agenţia de Carte, Bookhub, Bucureşti FM, MovieNews.ro, Munteau recomandă, Prahova Business, Radar de media, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio TRINITAS, spotmedia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.