Comunicat de presă - Fundaţia Comunitară Braşov
Braşov, 20 septembrie 2024
Fundaţia Comunitară Braşov, alături de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România, în parteneriat cu Romanian-American Foundation şi trei finanţatori locali lansează ediţia 7.0, pilonul Clasic al programului Ştiinţescu Braşov cu un buget de finanţare în valoare 74.000 lei.
Fondul Ştiinţescu este un program dedicat educaţiei STEAM, care finanţează şi mentorează proiecte care ajută copiii să îşi dezvolte pasiunea pentru ştiinţe.
Organizaţiile şi grupurile locale de iniţiativă sunt invitate să participe la concursul de proiecte. Scrisorile de intenţie pot fi depuse online până la data de 30.09.2024. Cei intraţi în cea de-a doua etapă a preselecţiei, vor putea depune aplicaţia online, urmând paşii din Ghidul aplicantului, disponibil pe site-ul dedicat: https: //brasov.stiintescu.ro/detalii-inscriere/
Fundaţia Comunitară Braşov, alături de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România, în parteneriat cu Romanian-American Foundation şi trei finanţatori locali, încurajează prin programul Ştiinţescu, pasiunea pentru domeniile STEAM (ştiinţe, tehnologie, inginerie, artă şi matematică) şi le face accesibile copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.
Ediţia Ştiinţescu 7.0 are un buget total de 124.000 de lei şi are două componente:
Ştiinţescu Clasic - cu un buget de 74.000 lei, lansat pe 20 septembrie
Ştiinţescu HUB 3.0 - cu un buget de 50.000 lei, deja aflat în implementare şi susţinut de Eviden România
Ediţia 7.0, pilonul Clasic al acestui program este posibilă datorită finanţării acordate de către companiile Kuhn SRL, Duvenbeck Logistik SRL şi Allintel SRL.
Ştiinţescu încurajează inovarea şi creativitatea, implicarea activă a elevilor, interdisciplinaritatea, motivaţia intrinsecă şi dezvoltarea abilităţilor, mai mult decât transmiterea informaţiilor, axându-se pe metode experienţiale de învăţare.
Fondul Ştiinţescu Clasic are menirea de identifica iniţiative diverse ca tematică şi metodologie, care vin cu soluţii concrete şi eficiente pentru soluţionarea multiplelor lipsuri practice ale sistemului de învăţământ, cu scopul de a le asigura susţinere financiară pentru experimentare, dezvoltare, urmând ca după producerea rezultatelor aşteptate să aibă posibilitatea de a trece la nivelul de HUB (pilonul 2 al Fondului Ştiinţescu Braşov). Acest nivel presupune deja mentori formaţi, experimentaţi cu ajutorul cărora proiectul poate fi scalat mai departe cu succes în alte comunităţi.
Vor fi selectate 5-7 proiecte cu un buget între 6.000 lei şi 12.000 lei per proiect. Se caută proiecte creative, inovatoare, care facilitează înţelegerea unor fenomene simple, cu care intrăm în contact în viaţa de zi cu zi. Cu această ocazie, copiii pot să descopere cum funcţionează legile naturii, cum pot folosi tehnologiile moderne şi cum se pot implica în proiecte care le oferă posibilitatea unei viziuni creative asupra viitorului.
Datorită succesului şi a evoluţiei favorabile a proiectelor de robotică şi informatică din ediţiile anterioare, în cadrul acestei ediţii NU vor fi susţinute proiecte strict axate pe aceste domenii.
Detalii referitoare la programul Ştiinţescu 7.0, pilonul Clasic, calendarul şi documentele necesare pentru aplicare sunt disponibile pe site-ul https://brasov.stiintescu.ro/detalii-inscriere/.
Cum au arătat ediţiile precedente ale Fondului Ştiinţescu Braşov?
Cele 6 ediţii Ştiinţescu Braşov au sprijinit 54 de proiecte STEAM, cu un buget total de peste 839.255 lei şi au oferit acces la educaţie alternativă pentru peste 13.000 de copii. Ideile s-au concretizat în laboratoare interdisciplinare, programe de robotică, maşini de curse, dispozitive de studiu al fenomenelor naturale şi al proprietăţilor alimentelor, materiale didactice interactive, ateliere 3D print şi Embedded Development, arhitectură şi teatru, participări la târguri, conferinţe ştiinţifice şi competiţii naţionale şi internaţionale.
Lista proiectelor, poveştile lor, ale echipelor de proiect şi testimonialele video sunt disponibile pe site:
Ediţia pilot - http://brasov.stiintescu.ro/proiecte-finantate-2017/
Ediţia 2.0 - https://brasov.stiintescu.ro/category/proiecte-finantate-editia-a-ii-a-2018-2019/
Ediţia 3.0 - https://brasov.stiintescu.ro/editia-3-0-2019-2020/
Ediţia 4.0 - https://brasov.stiintescu.ro/2022/08/05/raport-de-editie-stiintescu-4-0-la-brasov/
Ediţia 5.0 - https://brasov.stiintescu.ro/category/editia-6-0-2023-2024/
Ediţia 6.0 - https://brasov.stiintescu.ro/category/editia-6-0-2023-2024/
Testimonial:
'Programul Ştiinţescu este un program care a crescut frumos atât la nivel naţional, cât şi în Braşov. Are şi de ce să fie extrem de iubit şi de apreciat de toată lumea: copii şi tineri, părinţi, finanţatori, mentori, şi în general de întreaga comunitate a oamenilor care au reuşit să îl cunoască pe domnul Ştiinţescu în cele 6 ediţii în perioada 2017-2023. Toţi sunt fascinaţi pentru că el are puterea deosebită de a aprinde scânteia curiozităţii pentru ştiinţe în mintea copiilor şi a tinerilor, şi mai apoi, de a le susţine din plin pasiunea pentru STEAM, alături de mentori inspiraţionali în contexte de învăţare non-formale, interactive, alternative şi experienţiale. Împreună din pasiune pentru ştiinţe şi pentru un viitor pe care îl dorim cât mai bun pentru copii!' - Iulia Teodora Florea, Director Executiv Fundaţia Comunitară Braşov
***
Despre Fundaţia Comunitară Braşov
Fundaţia Comunitară Braşov are misiunea de a crea punţi între nevoile şi resursele locale şi de a acţiona ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă şi mai solidară. În activitatea de 9 ani, a finanţat şi a mentorat 302 de proiecte comunitare şi a acordat un buget de 5.795.433 de lei prin mobilizarea celor 125 de donatori corporate, a celor 14.842 de donatori individuali şi a persoanelor resursă din comunitate.
Detalii despre mişcarea de fundaţii comunitare, puteţi găsi, accesând: https://ffcr.ro/fundatii-comunitare/
Pentru mai multe informaţii despre programele Fundaţiei, vizitaţi: www.fundatiacomunitarabrasov.ro.
Despre Fondul Ştiinţescu
Fondul Ştiinţescu este o mişcare naţională de reenergizare a educaţiei STEAM care-i încurajează pe cei pasionaţi să le arate copiilor - prin experimentare, activităţi practice şi joc - acea latură a disciplinelor ştiinţifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.
Ştiinţescu, a cărui menire este să-i ajute pe copii să descopere sensul ultim al ştiinţelor, le oferă mentorilor - profesori, elevi, studenţi, profesionişti din toate domeniile - finanţări, resurse, îndrumare şi sprijin. În prezent, Fondul Ştiinţescu este implementat de mai multe Fundaţii Comunitare din ţară: https://stiintescu.ro/despre-program/
Despre Kuhn România:
Kuhn România, parte a Kuhn Holding Group din februarie 2022, este un jucător important în domeniul distribuţiei de utilaje şi echipamente de construcţii şi industriale. Compania oferă soluţii profesionale de peste 32 de ani, asigurând clienţilor acces la echipamente de top de la branduri renumite precum Komatsu, Dieci, Grove, Potain, McCloskey, Mantsinen şi altele.Kuhn România nu doar vinde echipamente noi şi second-hand, dar oferă şi servicii post-vânzare de calitate, incluzând service autorizat şi piese de schimb cu livrare rapidă, datorită unui centru de distribuţie în Otopeni şi o reţea de service activă pe tot teritoriul României. De asemenea, compania facilitează accesul la finanţare pentru achiziţiile de echipamente, asigurând soluţii complete şi personalizate pentru nevoile fiecărui client.
https://www.kuhn-romania.ro/ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.