Comunicat de presă - Alianţa pentru Unirea Românilor
Petrişor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naţionale, atrage atenţia asupra faptului că trebuie oprit declinul industriei naţionale şi crima monstruoasă împotriva industriei de care se fac vinovate PSD şi PNL.
'PSD a condus România între 2016 şi 2019 şi, din nou, între 2021 şi 2024. Aproape şapte ani din ultimii 10 ani. PNL, la rândul său, a condus România din 2019 încoace, după ce a participat, împreună cu PSD , la guvernarea Cioloş din 2016.
În anul 2016, ponderea industriei în PIB era de 24%, aşa cum arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Astăzi, ponderea industriei în PIB a mai rămas doar 17,5%. Cu alte cuvinte, industria ş-a comprimat în România cu o treime ca pondere în economie de când PSD şi PNL consuc ţara separat şi împreună. Din 2021 până acum, industria s-a comprimat de la peste 21% din PIB cu 4 puncte procentuale.
În perioada 1.I - 31.VII.2024, comparativ cu perioada 1.I - 31.VII.2023, producţia industrială a scăzut atât ca serie brută (-1,8%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-1,4%).
În ultimul an calendaristic, performanţa industrială a guvernului PSD-PNL, condus de Marcel Ciolacu este următoarea:
- Total industrie: - 1,4%¨- Industrie extractivă:-0,6%¨- Industrie prelucrătoare: -0,9%¨- Industrie energetică:-6%
Şi, în aceste condiţii, după ce ani de zile au distrus industria naţională, acum în prag de campanie electorală, ambele partide anunţă 'mari ' planuri de re-industrializare.
PNL pregăteşte planul pentru reindustrializarea României. Acest plan se numeşte 'România produce'
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat miercuri, 18 septembrie 2024, că Planul Naţional pentru Marea Industrie este cel mai important pachet de susţinere a economiei, de circa două miliarde de euro, axat pe trei mari piloni principali.
Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, dar PSD şi PNL se grăbesc să copieze iniţiativa AUR de re-industrializare, de teama votului popular din noiembrie şi decembrie.
Cum să fie credibile aceste două partide că vor relansa industria ţării, după ce au redus-o cu aproape o treime? Cum de mai au tupeul să vorbească despre industrie cei care o reduc an de an în ultimii 8 ani? Nu mai departe de anul trecut, principalul producător de îngrăşăminte, Azomureş, a lucrat doar 2 luni din 12 din cauza preţurilor la gaze naturale şi guvernanţii au curaj să mai vorbească despre industrie?
PSD şi PNL nu ar trebui să mai aibă nici măcar dreptul să rostească vreodată cuvântul industrie în faţa poporului român.
Români, opriţi minciuna! Români, opriţi declinul industriei naţionale şi opriţi crima monstruoasă împotriva industriei de care se fac vinovate PSD şi PNL.
Şi nu uitaţi, AUR este singurul partid care are un plan coerent pentru re-industrializare. Toate celelalte partide au fost la guvernare până acum şi au avut posibilitatea să salveze industria ţării, dar au ales să o distrugă', spune Petrişor Peiu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.