logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti

MANDATE DE ADUCERE PUSE ÎN APLICARE DE POLIŢIŞTII CAPITALEI

În continuarea cercetărilor efectuate de către poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire, în cauză au mai fost efectuate şi alte activităţi de cercetare şi de urmărire penală, în vederea probării activităţii infracţionale.

Cercetările şi investigaţiile desfăşurate au condus către alte 9 persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor.

Astfel, la data de 18 septembrie 2024, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, emise pe numele bănuiţilor, unul dintre aceştia fiind deja sub măsura arestului la domiciu în acest dosar.

După audieri, faţă de 8 bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmand ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu propunere de punere în mişcare a urmăririi penale şi luarea altor măsuri privative de libertate.

În cauză, la data de 12 iunie a.c., au fost puse în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară şi 8 mandate de aducere. În urma audierilor, faţă de şase bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, faţă de 5 dintre aceştia a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, iar faţă de o persoană, măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulţi bănuiţi identificau persoane vătămate, de regulă cetăţeni străini, pe care le conduceau în incinta a două societăţi comerciale, sub pretextul consumului de alcool, în compania altor persoane.

Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacţii financiare sau procedau la transferarea unor sume de bani prin intermediul unor aplicaţii de banking, către diferite conturi.

Din cercetări, s-a stabilit că, în unele cazuri, bănuiţii ar fi sustras sau ar fi deposedat, prin violenţă, persoanele vătămate de anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate în mod ilegal a acestora.

Prejudiciul creat a fost estimat la aproximativ 100.000 de euro.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Pe parcursul activităţilor s-a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, dar şi de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei, precum şi de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.