Comunicat de presă - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
În această perioadă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, alături de parteneri internaţionali, desfăşoară un exerciţiu de masă (Table Top Exercise), care are drept scop intervenţia structurilor cu rol principal de gestionare a situaţiilor de urgenţă care implică multiple victime. În cadrul acestui exerciţiu, se vor simula mai multe scenarii de intervenţie în care sunt implicate multiple victime în domeniul civil.
De asemenea, în cadrul exerciţiului sunt prezenţi reprezentanţi de la nivelul IGSU, IGAv, MApN, Serviciilor de Ambulanţă Judeţene/B-If, UPU-SMURD, dar şi alte structuri cu rol principal sau secundar în gestionarea situaţiilor de urgenţă, conform scenariilor.
Exerciţiul are loc la nivel central, cu prezenţă fizică, iar de la nivel local, prin videoconferinţă.
Rolul acestor exerciţii este acela de a verifica bunul mers al măsurilor ce se adoptă în astfel de situaţii, dar si acela de a trage concluzii şi a îmbunătăţi eventualele deficienţe constatate.
Facem precizarea ca în cadrul acestui exerciţiu nu sunt implicate forţe şi mijloace în teren, iar astfel de activităţi reprezintă o normalitate şi sunt desfăşurate periodic, fiind un exerciţiu planificat din timp şi care face parte din suita activităţilor necesare pregătirii instituţiilor implicate în gestionarea unor situaţii de urgenţă reale.
Mai mult, aşa cum se precizează mai sus, acest exerciţiu nu implică niciun scenariu care să aibă legătură cu o situaţia generată de conflicte armate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.