logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Europarlamentar Maria Grapini

Acordul între Parlamentul European şi Preşedinţia Consiliului UE, pentru Regulamentul privind etichetarea fertilizanţilor, semnat la Strasbourg, în prezenţa raportorului din partea PE, eurodeputatul Maria Grapini!

Europarlamentarul Maria Grapini a precizat că, miercuri, la Strasbourg, s-a semnat acordul între Parlamentul European şi Preşedinţia Consiliului UE, pentru Regulamentul privind etichetarea fertilizanţilor. În calitatea sa de Raportor din partea Parlamentului şi negociator, eurodeputatul Grapini a participat la semnarea acordului.

De menţionat faptul că europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, a reuşit să negocieze, la începutul acestui an, în calitate de raportor, în numele Parlamentului European, un Regulament extrem de important privind etichetarea fertilizanţilor.

'Mândră că sunt român! M-am opus propunerii de a avea doar etichetă digitală! Fermierii noştri din România şi consumatorii finali, persoane fizice, nu au, toţi, posibilitatea, abilităţile necesare şi nici condiţiile tehnice de a citi etichete digitale! Totdeauna, am analizat fiecare amendament sau propunere în funcţie de impactul pe care îl va avea în România! Consiliul şi Comisia Europeană au acceptat propunerile! Sunt bucuroasă că am reuşit să impun amendamente favorabile consumatorilor şi siguranţei, în interesul fermierilor şi consumatorilor finali!', a precizat, la finalul negocierilor, eurodeputatul Grapini, vicepreşedinte al Comisiei pentru piaţă internă şi protecţia consumatorilor.

De asemenea, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, Raportul eurodeputatului Grapini privind etichetarea fertilizanţilor a fost votat, în plenul Parlamentului European, cu un singur vot împotrivă.

În context, Maria Grapini a declarat că 'a susţinut şi s-a luptat' cu toate grupurile politice din Parlamentul European pentru a se menţine, în cazul fertilizanţilor, pe lângă eticheta digitală, şi eticheta fizică.

Potrivit europarlamentarului Grapini, motivaţia acestui vot a fost clară, în sensul în care, mai ales în mediul rural, nu avem implementată digitalizarea aferentă.
Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].