Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ungaria - restricţii de circulaţie preconizate a fi aplicate de autorităţile ungare în contextul recentelor inundaţii
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria, asupra faptului că, în contextul inundaţiilor recente, se preconizează aplicarea de către autorităţile din această ţară a unor restricţii de circulaţie, în perioada imediat următoare.
Limitările vor viza inclusiv capitala Budapesta, în special pe căile de acces rutiere şi pietonale adiacente albiei Dunării.
Restricţiile vor fi aplicate de autorităţile ungare pe fondul temerilor cu privire la creşterea semnificativă a debitului apelor Dunării în zilele următoare.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 şi Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro şi www.mae.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].