Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În perioada 16 - 22 septembrie 2024, Reţeaua Europeană a Poliţiilor Rutiere- ROADPOL implementează Proiectul ROADPOL Safety Days, destinat conştientizării tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceştia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
Proiectul este susţinut de Comisia Europeană şi îşi propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora.
Proiectul îşi propune ca ziua de 18 septembrie 2024 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa.
Astăzi, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au organizat o acţiune informativ - preventivă, în trafic, în cadrul căreia au discutat cu conducătorii auto despre riscul implicării în evenimente rutiere, pe fondul consumului de băuturi alcoolice sau a substanţelor interzise, a vitezei excesive sau a depăşirilor neregulamentare.
În cadrul acţiunii au fost distribuite pliantele proiectului, cu mesajul 'Rămâi în viaţă şi salvează vieţi'.
Acţiunile poliţiştilor vor continua pe întreaga perioadă de desfăşurare a proiectului Roadpol Safety Days şi se vor concentra pe combaterea conducerii agresive, a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive, respectarea regimului legal de viteză, folosirea corespunzătoare a telefonului mobil, utilizarea centurii de siguranţă precum şi pe respectarea regulilor de către pietoni, întrucât comportamentul participanţilor la traficul rutier rămâne cel mai important obstacol în îndeplinirea obiectivelor în domeniul siguranţei rutiere.
Pentru a reduce riscul victimizării prin accidente rutiere şi a circula în siguranţă, vă recomandăm:
- Adaptaţi viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
- Nu conduceţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor!
- Folosiţi centura de siguranţă - vă poate salva viaţa în caz de accident!
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].