Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi
Din cercetările efectuate în cauză a reieşit că în cursul lunii septembrie 2024, inculpatul a procurat din Spania, în scopul comercializării, 50 de comprimate ecstasy şi aproximativ 2 grame cocaină, fiind prins în flagrant, în comuna Valea Lupului din judeţul Iaşi, în timp ce transporta pachetul introdus în ţară prin intermediul unei firme de coletărie, în care se aflau ascunse cantităţile de droguri de mare risc menţionate.
În urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia au fost identificate şi ridicate cantitatea de circa 1,5 kilograme canabis (drog de risc), obiecte purtând urme de substanţă, un cântar electronic, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].