Comunicat de presă - AUR
Claudiu Târziu, liderul europarlamentarilor AUR şi preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al partidului, condamnă incompetenţa şi lipsa de acţiune a autorităţilor care ar fi trebuit să prevină dezastrul inundaţiilor catastrofale ce au afectat România în ultimele zile.
Cu un bilanţ tragic de şapte morţi şi comunităţi întregi devastate, Claudiu Târziu face un apel ferm la justiţie şi cere responsabilizarea celor implicaţi în protecţia civilă, subliniind necesitatea urgentă a unei anchete penale.
'Este vremea solidarităţii, dar şi a responsabilităţii!
Inundaţiile recente au lăsat în urmă nu doar case distruse şi vieţi frânte, ci şi întrebări grave despre incompetenţa autorităţilor. Astăzi, este momentul să ne mobilizăm şi să oferim ajutor celor care au pierdut totul. Însă, în cel mai scurt timp, trebuie să căutăm vinovaţii pentru acest dezastru. Nu putem să închidem ochii şi să lăsăm ca această tragedie să fie îngropată, la fel cum s-a întâmplat cu multe altele înainte', a declarat Claudiu Târziu.
Cauzele inundaţiilor erau cunoscute - unde au fost autorităţile?
Claudiu Târziu atrage atenţia asupra faptului că, în zonele afectate, existau toate semnalele care arătau riscul iminent al unei catastrofe de proporţii. 'Specialiştii aveau datele necesare pentru a anticipa inundaţiile şi consecinţele acestora, mai ales în zonele deja vulnerabile din cauza inundaţiilor repetate din anii anteriori. În satele şi comunele afectate trebuia deja implementate soluţii de amenajare şi protecţie a cursurilor de apă pentru a limita impactul unei noi calamităţi', a continuat acesta.
'Dezastrul putea fi prevenit. Cu toate acestea, autorităţile responsabile de implementarea lucrărilor de protecţie civilă au eşuat în mod sistematic să îşi îndeplinească obligaţiile, lăsând comunităţile expuse şi nepregătite. Aceste omisiuni reprezintă mai mult decât incompetenţă, ele se apropie de infracţiunea de ucidere din culpă', a subliniat Târziu.
Justiţia trebuie să acţioneze de urgenţă
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere AUR consideră că Parchetul General trebuie să deschidă de urgenţă o anchetă in rem pentru a investiga cauzele şi vinovaţii acestui dezastru.
'Nu putem permite ca responsabilii să scape nepedepsiţi. Această tragedie trebuie să fie un caz de referinţă în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii pentru neglijenţa în gestionarea situaţiilor de risc. Oamenii au murit, case au fost distruse, iar autorităţile nu şi-au îndeplinit datoria de a proteja cetăţenii'.
În sprijinul acestui demers, Claudiu Târziu a discutat cu juriştii Georgiana Teodorescu şi Gheorghe Piperea, membri ai delegaţiei AUR din Parlamentul European, pentru a explora toate căile legale prin care se poate solicita declanşarea unei acţiuni penale.
'Suntem pregătiţi să cerem punerea în mişcare a procedurilor necesare pentru ca justiţia să facă lumină în acest caz. Nu vom lăsa ca această nenorocire să fie uitată', a adăugat el.
Un apel la solidaritate şi acţiune colectivă
Deşi prioritatea imediată este ajutorarea celor rămaşi fără un acoperiş deasupra capului, Claudiu Târziu subliniază că trebuie să existe un echilibru între asistenţă şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. 'România are nevoie de solidaritate în aceste momente de criză, dar nu trebuie să uităm că, fără justiţie, ne expunem la repetarea unor astfel de tragedii. Fiecare viaţă pierdută din cauza nepăsării celor care trebuiau să ne protejeze este o viaţă pierdută pe nedrept.'
AUR va monitoriza îndeaproape desfăşurarea anchetei şi va continua să susţină iniţiativele menite să protejeze cetăţenii şi să prevină astfel de catastrofe. 'Nu putem accepta ca incompetenţa şi delăsarea să devină norme tolerate în România. Este timpul să acţionăm ferm, pentru adevăr şi dreptate,' a concluzionat Claudiu Târziu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].