Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timişoara
În perioada 17-20 septembrie 2024, Universitatea Politehnica Timişoara găzduieşte prima ediţie a Şcolii germane de toamnă, un eveniment educaţional şi cultural destinat studenţilor din România, Serbia şi Ungaria.
Organizat în colaborare cu Serviciul German de Schimb Academic (DAAD), evenimentul se desfăşoară în limba germană şi se concentrează pe tema perioadei comuniste.
Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 17 septembrie, la ora 10:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, cu participarea unor cadre didactice şi experţi în istorie, printre care se numără şi Istvan Deak, specialist în istoria comunismului. Evenimentul a fost inaugurat de lect. univ. dr. Ana-Maria Dascălu-Romiţan, care a transmis un mesaj din partea Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul UPT.
Pe parcursul celor patru zile, studenţii vor participa la diverse activităţi precum prelegeri, prezentări, discuţii, explorări urbane şi ateliere interactive, toate în limba germană. Programul include şi un tur al oraşului Timişoara, în cadrul căruia participanţii vor vizita locuri semnificative, inclusiv Muzeul Revoluţiei, pentru a înţelege mai bine perioada comunistă din România, Serbia şi Ungaria.
'Scopul nostru este să oferim tinerilor oportunitatea de a învăţa despre comunism, o perioadă istorică puţin cunoscută de generaţia lor. Participanţii au ocazia să împărtăşească experienţele lor personale şi familiale, contribuind la o înţelegere interculturală mai profundă a acestui subiect.' (Lect. DAAD Rik Kiessling, coordonator al evenimentului şi cadru didactic la UPT)
Evenimentul nu se limitează doar la educaţie formală, ci promovează şi dialogul intercultural, oferind participanţilor o platformă de discuţie şi colaborare pe tema comunismului, din perspective diferite, în funcţie de ţara din care provin. Activităţile didactice sunt susţinute de o echipă internaţională de lectori, printre care se numără Joachim Crass (DAAD Sibiu), Andreas Leutzsch (DAAD Cluj) şi Rik Kiessling, lector DAAD şi cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării.
Parteneri ai evenimentului sunt Centrul de Proiecte al UPT şi Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].