logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România

Comisiile de specialitate din Senat elimină obligaţia prosumatorilor de a-şi instala baterii de stocare în conformitate cu amendamentul USR

Comisiile reunite pentru Energie şi Economică din Senat au eliminat obligaţia prosumatorilor de a-şi instala baterii de stocare, în conformitate cu amendamentul depus de deputata USR Cristina Prună şi senatorul USR Cristian Bordei. Amendamentul reprezintă un pas important pentru a nu descuraja producţia de energie din surse regenerabile. Se elimină astfel obligaţiile absurde cuprinse în legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.32/2024, un pas spre creşterea numărului de persoane şi companii care aleg să producă energie electrică din surse regenerabile.

Deputata USR Cristina Prună argumentează că ordonanţa Guvernului nu numai că nu rezolva problema dezechilibrelor din reţeaua energetică, dar avea potenţialul de a conduce la reducerea producţiei de energie electrică din surse regenerabile din România. Ţara noastră are nevoie de o capacitate de stocare de până la 4.000 MW funcţională până la 12 ore, conform estimărilor Transelectrica.

Această capacitate nu poate fi asigurată prin efortul financiar al prosumatorilor, ci prin investiţii în capacităţi mari de stocare.

'Mă bucur că senatorii din toate partidele politice şi-au însuşit amendamentul USR de eliminare a obligativităţii stocării pentru prosumatori. Obligativitatea nu rezolva problema dezechilibrelor din reţea, ci mai ales descuraja producţia. Avem nevoie de investiţii masive în capacităţi de stocare prin politici publice de încurajare a marilor investiţii în domeniu. Pasarea problemei stocării în sarcina prosumatorilor era o falsă soluţie. Cheia stă în modernizarea reţelelor, în impulsionarea infrastructurii de producţie şi stocare şi în crearea unui sistem de echilibrare eficient. Statul trebuie să înceteze să mai fie duşmanul prosumatorilor în condiţiile în care acest sector a adus în ultimii ani principalul aport la creşterea capacităţilor de producţie de energie din România', a declarat Cristina Prună, vicepreşedintă a Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

La rândul său, senatorul USR Cristian Bordei, membru al Comisiei pentru energie din Senat, spune că decizia de a se renunţa la cerinţa instalării de către prosumatori a bateriilor de stocare reprezintă un gest de normalitate economică: 'Corelaţia dintre noile puteri instalate de prosumatori în producţia de energie solară şi nevoia de stocare, precum şi capacitatea de preluare a reţelelor trebuia gândită de la bun început într-un mod coerent şi unitar de Guvernul PSD-PNL. Acum, când din cauza dezvoltării haotice au apărut în mod inevitabil probleme de funcţionare a sistemului energetic, Guvernul PSD-PNL ar fi vrut să rezolve situaţia la fel de bezmetic, aruncând sarcina stocării în mod obligatoriu pe spinarea prosumatorilor, inclusiv retroactiv. Or, eliminarea acestor prevederi abuzive este un gest de logică şi normalitate economică'.

În 2023 au fost date în funcţiune capacităţi de producţie de 624 MW, la care cei care au devenit prosumatori au adăugat o capacitate aproape dublă, de peste 1.000 MW. Prin eliminarea unor bariere birocratice inutile şi costisitoare, se încurajează producţia de energie din surse regenerabile, contribuind activ la protejarea mediului şi la reducerea emisiilor de carbon.
Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].