logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Teatrul Naţional de Operă şi Operetă 'Nae Leonard'

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă 'Nae Leonard' -

Agendă culturală 22 septembrie 2024

Un vechi personaj al literaturii dramatice româneşti, legendar pentru hazul pe care încă îl stârneşte şi astăzi, revine duminică, 22 septembrie, la ora 18:30, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă 'Nae Leonard', în spectacolul regizat de Dan Mirea - CHIRIŢA ÎN PROVINCIE.

Comedia muzicală care are la bază piesa de teatru scrisă de Vasile Alecsandri aduce o poveste atât de actuală în zilele noastre, chiar şi după 174 de ani de la publicarea sa, cu toate metehnele societăţii româneşti: corupţie, snobism, parvenitism şi, nu în ultimul rând, incultură.

Toate acestea sunt excelent puse în scenă de soliştii şi actorii secţiei de Revistă. Coana Chiriţa, formidabila boieroaică ajunsă isprăvniceasă, umorul românesc, situaţiile exagerate şi comicul de situaţie vă vor cuceri încă din primele momente.

Muzica compusă de Alexandru Flechtenmacher păstrează parfumul din acea vreme, protagoniştii fiind acompaniaţi doar de pian - maestrul Nicolae Mantu şi vioară - Evelina Mehedinţi.

Scenografia este semnată de Daniel Divrican, iar pe scenă îi veţi putea urmări pe: Mihail Anton, Paul Buţa, Costel Donose, Cristina Bleandură (debut), Florentina Andronic (debut), Alexandru Tatu, Andrei Ardeleanu, Cristina Boghici, Mariana Pisică, Adina Lazăr, Irina Popa, Ovidiu Ghioc, Florin Piţa şi Gheorghe Racoviţă.
Afisari: 37

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.