Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea
DEPITSTAT DE POLIŢIŞTII VÂLCENI
La data de 16 septembrie 2024, în jurul orei 12:00, dispeceratul Serviciului Rutier a fost sesizat de către un bărbat cu privire la faptul că, în localitatea Brezoi, o persoană a alimentat un autoturism şi a plecat fără să achite contravaloarea combustibilului.
Autoturismul a fost dat în atenţia echipajelor din teren, acesta fiind identificat în zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea.
La volanul autoturismului, poliţiştii Serviciului Rutier au identificat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism.
Mostrele biologice recoltate au fost înaintate la IML, iar poliţiştii continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
- RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE
Restricţii de circulaţie din data de 17.09.2024, în funcţie de condiţiile meteo:
- Pe DN 7, la km 159+400 - km 159+900, pe raza localităţii Milcoiu, se execută lucrări pregătitoare pentru montare parapet între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 2 benzi de circulaţie din 3, fiind dirijată prin indicatoare rutiere.
- Pe DN 7, la km 163+000 - km 163+500, în extravilanul localităţii Milcoiu, se lucrează la montare parapet cu role, între 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 7, la km 191+000 - km 191+100, în localitatea Călimăneşti, se lucrează la demontare parapet, între orele 09:00 - 12:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 67 B, la km 106+000 - km 107+000, în localitatea Creţeni, se lucrează la reparaţii asfaltice, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 73C, la km 62+000- km 63+000, pe raza localităţii Popeşti, se lucrează la tratare burduşiri între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 67, la km 144+000 - km 151+000, pe raza localităţilor Slătioara şi Horezu, se lucrează la tăiere acostamente, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
*
RECOMANDARE
Reaminim faptul că, certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut şi online de către persoanele fizice de cetăţenie română, prin două mecanisme de acces.
Astfel, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar electronic, cetăţenii au la dispoziţie următoarele servicii online:
- prin platforma HUB.MAI.GOV.RO (https://hub.mai.gov.ro/serviciu/) , solicitanţii vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la unităţile de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar.
- prin intermediul platformei www.ghişeul.ro , pentru utilizatorii care sunt înregistraţi sau doresc să se înregistreze în platformă. Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identităţii electronice, folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituţie bancară din România. În urma validării, aceştia vor fi redirecţionaţi către platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru completarea online a cererii tip.
Vă mulţumim!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.