Comunicat de presă - CFR SA
Referitor la informaţiile publicate în spaţiul media, în legătură cu situaţia actuală a infrastructurii feroviare pe secţia de circulaţie neinteroperabilă Galaţi - Târgu Bujor - Bârlad, CNCF CFR SA face următoarele precizări:
Secţia de circulaţie Galaţi - Târgu Bujor - Bârlad face parte din infrastructura feroviară publică neinteroperabilă şi în prezent este închiriată gestionarului privat SC Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă SRL (SC TFIN SRL).
Această secţie de circulaţie a fost afectată de ploile abundente, din ultimele zile, care au provocat inundaţii şi aluviuni.
SC TFIN SRL a notificat Sucursala Regională CF Galaţi în data de 16.09.2024, cu precizarea zonelor afectate, urmând ca determinarea exactă a acestora, să se facă după retragerea totală a apelor.
De asemenea SC TFIN SRL, a notificat Prefectura Galaţi şi ISUJ Galaţi, pentru convocarea unei comisii mixte de constatare şi evaluare a pagubelor produse, urmând ca ulterior să se stabilească valoarea acestora.
În prezent, circulaţia trenurilor pe secţia neinteroperabilă Galaţi -Târgu Bujor - Bârlad este oprită.
Menţionăm faptul că, pe această secţie circulau 23 de trenuri, operate de SC Transferoviar Călători SA (operator privat de transport feroviar).
Din primele evaluări constatate pe teren, în zonele în care s-au retras apele, linia de cale ferată a fost afectată pe o distanţă cumulată de 6,5 km, unde terasamentul a fost spălat, ansamblul şină-traversă şi instalaţiile de comunicaţii TTR distruse în totalitate, iar toate clădirile de exploatare feroviară înregistrează pagube majore.
Comisia mixtă de constatare şi evaluare a pagubelor va stabili o valoare estimativă a acestora.
Pentru refacerea liniei este nevoie de o lucrare de reparaţie capitală, care va parcurge cele două etape obligatorii, Expertiză Tehnică, respectiv DALI.
Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Serviciul AGA, CA şi mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].