logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba

Hiperactivitatea la copii, tema dezbătută la BebeBiblioteca în luna septembrie

Luni 23 septembrie 2024, de la ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba se va desfăşura atelierul lunar de parenting 3.1 BebeBiblioteca. Tema lunii septembrie a atelierului este 'Hiperactivitatea la copii - sfaturi practice'. Coordonatorul atelierului este şi de această dată psihoterapeutul Adina Drimbe, care ne-a transmis că a ales această temă deoarece 'energia defineşte copilăria multor copii. Ea poate fi investită în mod creativ într-o mulţime de activităţi. Comparativ cu alţi copii, copilul hiperactiv manifestă o cantitate excesivă de energie care trebuie înţeleasă şi canalizată într-un mod pozitiv'. Cum să faceţi acest lucru şi ce veţi mai afla participând la acest atelier, vă lăsăm să descoperiţi singuri, prin dezbaterea temei, prin întrebările şi răspunsurile ce vor fi puse cu acest prilej.

În fiecare lună, atelierul 3.1 BebeBiblioteca este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi de Biblioteca Judeţeană 'Lucian Blaga' Alba. Fiecare atelier este însoţit de prezentarea unor cărţi tematice, cărţi ce stau la dispoziţia celor interesaţi pentru studiul la sala de lectură sau pentru împrumut la domiciliu. Prezentarea cărţilor este susţinută de responsabila de proiect, bibliografa Ana-Maria Pienar. Organizatorii încurajează participarea la eveniment împreună cu copiii.

Daniela Floroian, bibliotecar
Afisari: 8

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].