Comunicat de presă - Administraţia Prezidenţială
Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a primit marţi, 17 septembrie 2024, la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, pe ambasadorul Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka, Mariez Enid Madurika Joseph Weninger, ambasadorul Republicii Cehe, Martin Kosatka, ambasadorul Regatului Suediei, Anna Hallerman, ambasadorul Republicii Austria, Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadorul Republicii Islamice Pakistan, Muhammad Arshad Jan Pathan, şi pe ambasadorul Statului Israel, Lior Ben Dor.
Preşedintele României le-a urat noilor ambasadori succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i de întregul sprijin al autorităţilor române în acest sens.
În întrevederea cu ambasadorul Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka, Mariez Enid Madurika Joseph Weninger, Preşedintele Klaus Iohannis a salutat recenta deschidere a Ambasadei Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka la Bucureşti şi a apreciat dinamica pozitivă a cooperării româno-srilankeze şi a dialogului la nivel politic. Totodată, Preşedintele României a evidenţiat principalele repere în relaţia bilaterală şi multilaterală, reconfirmând interesul pentru aprofundarea cooperării în diferite domenii.
În cadrul discuţiei cu ambasadorul Republicii Cehe, Martin Kosatka, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale, bazat pe o legătură tradiţională de prietenie şi solidaritate între cele două state, precum şi pe o cooperare strânsă la nivelul UE, al NATO şi în plan internaţional. Preşedintele României şi ambasadorul ceh au evidenţiat oportunităţile de intensificare a relaţiilor bilaterale, în plan european, în domeniul economic şi în ceea ce priveşte schimburile comerciale, cât şi în plan sectorial. Au fost abordate şi teme de securitate, inclusiv evoluţiile din Ucraina şi consolidarea rezilienţei Republicii Moldova. Preşedintele Klaus Iohannis şi ambasadorul Martin Kosatka au subliniat, de asemenea, faptul că atât comunitatea românească din Cehia, cât şi minoritatea cehă din România contribuie la consolidarea prieteniei îndelungate dintre cele două ţări.
În întrevederea cu ambasadorul Regatului Suediei, Anna Hallerman, au fost evidenţiate relaţiile bilaterale foarte bune şi evoluţia pozitivă a dialogului politic pe parcursul ultimilor ani, precum şi buna cooperare în afacerile europene şi în plan internaţional. Preşedintele României a apreciat că aderarea Suediei la NATO în acest an, sprijinită activ de România, a adus valoare adăugată Alianţei şi securităţii europene, în contextul actual dificil creat de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi de celelalte focare de conflict din vecinătatea Europei. Totodată, au fost reliefate şi abordările similare în ceea ce priveşte susţinerea unor obiective strategice, precum menţinerea sprijinului multidimensional pentru Ucraina şi consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, precum şi interesul pentru intensificarea cooperării bilaterale în domeniul securităţii, din noua postură de state Aliate.
Cu ocazia discuţiei cu ambasadorul Republicii Austria, Ulla Krauss-Nussbaumer, au fost evidenţiate legăturile extinse în plan economic şi interuman dintre România şi Austria, existând un potenţial ridicat de dezvoltare a dialogului şi a cooperării bilaterale, în plan politic, la nivel european şi sectorial. Din această perspectivă, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat obiectivul prioritar al României privind finalizarea procesului de aderare la spaţiul Schengen cu frontierele terestre şi a solicitat părţii austriece sprijinul pentru ca acest deziderat să fie realizat cât mai curând, pentru a înlătura astfel barierele în calea liberei circulaţii şi a transporturilor, care frânează dezvoltarea economică în întreaga regiune.
Preşedintele României şi ambasadorul Austriei au amintit şi contribuţia comunităţii româneşti la dezvoltarea socială şi la economia austriacă, subliniind interesul pentru întărirea cooperării în domeniul afacerilor sociale şi al protejării drepturilor lucrătorilor. În cadrul întrevederii au mai fost abordate coordonarea la nivelul UE şi cooperarea în privinţa sprijinului pentru Ucraina şi pentru Republica Moldova, precum şi pentru promovarea unei politici credibile de extindere a Uniunii, în Vecinătatea Estică şi în Balcanii de Vest.
În dialogul cu ambasadorul Republicii Islamice Pakistan, Muhammad Arshad Jan Pathan, Preşedintele Klaus Iohannis a evocat nivelul remarcabil al cooperării bilaterale şi al diplomaţiei parlamentare. Ambele părţi au confirmat interesul pentru aprofundarea şi diversificarea relaţiilor economice şi culturale româno-pakistaneze, în contextul împlinirii, pe 15 octombrie 2024, a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Statului Israel, Lior Ben Dor, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat nivelul remarcabil al cooperării bilaterale, reflectat de dialogul politic periodic aprofundat şi de excelenta colaborare în diferite domenii. Cu acest prilej, a fost reconfirmat interesul pentru impulsionarea dialogului politico-diplomatic şi a cooperării în plan economic şi sectorial, fiind evocate domenii cu potenţial crescut în care pot fi identificate şi implementate proiecte de interes comun. A avut loc şi un schimb de opinii privind provocările actuale de securitate, cu accent pe contextul regional din Orientul Mijlociu. În context, Preşedintele României a amintit că ţara noastră a condamnat cu fermitate atacurile din 7 octombrie 2023, subliniind, totodată, importanţa ajungerii la o încetare permanentă a focului în Fâşia Gaza.
Departamentul Comunicare Publică
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].