Comunicat de presă - Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin UBB School of Health - UBBMed, a organizat sâmbătă, 14 septembrie 2024, la Vişeul de Sus (jud. Maramureş), în Centrul Documentar Expoziţional al Nobilimii Maramureşene Române, simpozionul naţional 'Familia şi evoluţia demografică la început de secol XXI'. Tema simpozionului s-a coordonat perfect cu preocupările Centrului pentru istoria şi tradiţiile familiilor maramureşene, prin acest eveniment ştiintific UBB şi partenerii săi marcând academic şi cei 825 ani de la atestarea documentară a Maramureşului - 1199 (Maramorisio - 'anno Dominice incarnationi MC nonagesimo nono').
Simpozionul a fost organizat sub egida Academiei Române, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureş (UMFST), şi face parte din proiectul naţional 'Sănătatea familiei şi natalitatea' (https://sanatateafamiliei-natalitate.ro/lectori-viseu-de-sus/ ). Tematica simpozionului a fost centrată pe problematica demografică la început de secol XXI şi declinul natalităţii, iar evenimentul şi-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra consecinţelor grave pe termen mediu şi lung ale depopulării la nivel naţional, prin abordarea interdisciplinară a sănătăţii familiei şi a natalităţii, pornind de la dimensiunea biomedicală a acestui fenomen şi continuând cu aspectele sale psihologice, antropologice, filosofice, sociologice, demografice, economice şi legislative.
Simpozionul a construit pe concluziile celei de a doua ediţii a conferinţei 'Sănătatea familiei şi natalitatea', organizată de Academia de Ştiinţe Medicale sub egida Academiei Române şi găzduită de UBB în luna mai a acestui an (https://news.ubbcluj.ro/a-doua-editie-a-conferintei-sanatatea-familiei-si-natalitatea-organizata-de-academia-de-stiinte-medicale-sub-egida-academiei-romane-gazduita-la-ubb/), care au explorat atât modalităţile de creştere a natalităţii (Planul A), cât şi nevoia de a gândi un Plan B care să asigure o bunăstare şi funcţionare socială chiar în condiţiile în care, din cauze greu de controlat, natalitatea nu va creşte (sau poate se va reduce şi mai mult).
Rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, sintetizează concluziile întâlnirii: 'Simpozionul a completat concluziile iniţiale ale conferinţei, astfel:
(1) Pentru planul A este nevoie de clarificări conceptuale privind familia şi sănătatea acesteia, alături de înţelegerea contextului psihocultural şi istoric. Analizele economice, de sănătate publică, legale, teologice şi de medicină au reliefat modalităţi specifice de intervenţie, atât profilactice, cât şi de tratament, care trebuie coordonate într-o abordare complexă bio-psiho-socială a sănătăţii familiei, cu implicaţii asupra unui stil de viaţă sănătos şi în contextul tehnologiilor avansate.
(2) Pentru Planul B, modelul 'raportului Dragi', cu adaptări specifice, poate să funcţioneze şi pentru dezvoltarea socială a ţării, în condiţiile unei populaţii mai scăzute şi mai îmbătrânite.
(3) Unele teme (ex. aspecte legale şi medicale) trebuie şi vor fi detaliate prin workshopuri specifice.'
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din ţară (prin numărul de programe şi caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară şi germană), cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din ţară (peste 50.000 de oameni, din 15 localităţi şi 11 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor. În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este partea alianţei universităţilor europene EUTOPIA.
Direcţia Comunicare şi PR a UBB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.