Comunicat de presă - DokStation Music Documentary Film Festival
Ajuns la a opta ediţie, DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival din ţară dedicat documentarelor muzicale, are loc în perioada 18-22 septembrie, în mai multe spaţii din Bucureşti: Control Club, Apollo111, Expirat şi Grădina cu Filme.
Selecţia de anul acesta aduce în faţa publicului 29 de filme documentare, majoritatea în premieră naţională, cu şi despre legende ale muzicii: The Rolling Stones, Simple Minds, Jose Feliciano, Neil Young, Freddie Mercury, Bruce Springsteen, ABBA, Cyndi Lauper, Mogwai, Pete Doherty, The Black Keys, Blur şi mulţi alţii, dar şi concerte cu Fulu Miziki (afro-futuristic punk, Congo) şi Liraz (electro pop, Iran).
Programul proiecţiilor şi evenimentelor conexe este disponibil la: www.dokstation.ro
Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventbook.
Trailer DokStation
Miercuri, 18 septembrie - prima zi de festival aduce şase proiecţii de documentare muzicale, în premieră naţională: Simple Minds: Everything Is Possible (2023), despre una dintre cele mai apreciate formaţii scoţiene, şi This Is a Film About The Black Keys (2024) - proiecţie urmată de Q&A cu regizorul Jeff Dupre - la Control Club. Cyndi Lauper: Let The Canary Sing (2023) şi Teaches of Peaches (2024) vorbesc despre muzică şi activism dintr-o perspectivă feministă, la Apollo111 Teatrul. Seara se încheie cu două documentare despre două legende ale muzicii rock, Neil Young şi Zucchero, la Grădina cu Filme.
Joi, 19 septembrie - DokStation continuă, la Control Club, cu proiecţia documentarului Ethiopiques Suite Magnetique (2023) despre cea mai mare colecţie de muzică etiopiană, urmat de concertul trupei congoleze Fulu Miziki, cunoscută pentru sound-ul afro-futuristic punk şi show-urile live energice în care se folosesc instrumente improvizate din obiecte reciclate, în căutare de sunete noi. La Apollo111, vedem latura mai puţin cunoscută a succesului ABBA, în cel mai recent documentar despre celebra formaţie suedeză, urmat de lungmetrajul Michel Gondry, Do It Yourself (2023), despre magicianul videoclipului muzical.
La Grădina cu Filme, legendele muzicii rock Bruce Springsteen şi The Rolling Stones îşi spun povestea prin intermediul a două documentare în premieră naţională, în timp ce la Expirat - Halele Carol sunt aşteptaţi fanii trupei Blur. Seara se încheie cu proiecţia documentarului Free Party: A Folk History (2023) despre cele mai mari rave-uri ilegale din istoria Marii Britanii - de la ora 20:30, la Expirat.
Vineri, 20 septembrie - a treia zi de festival aduce proiecţii de documentare despre îndrăgitele formaţii Efterklang şi Mogwai - la Control Club - şi controversaţii Die Antwoord - la Expirat. La Grădina cu Filme, documentarul 35,000 Watts - The Story of College Radio urmăreşte aventura vizionarilor şi rebelilor din campusurile americane, care au schimbat cursul istoriei muzicale şi au lăsat o amprentă culturală puternică. Seara se încheie cu un documentar de neratat despre legendarul muzician de origine portoricană Jose Feliciano. Proiecţia va fi urmată de Q&A cu regizoarea Helen Murphy.
Sâmbătă, 21 septembrie - DokStation continuă cu documentare despre rockerul britanic Pete Doherty (The Libertines) şi muzicianul suedez Jose Gonzalez la Expirat, în timp ce la Grădina cu Filme sunt aşteptaţi fanii starurilor Celine Dion şi Freddie Mercury. La Apollo111, o seară dedicată muzicii şi culturii pop din anii '90, cu documentare despre artişti reprezentativi ai perioadei: Vanilla Ice (proiecţie + Q&A) şi Milli Vanilli. Seara se încheie la concertul Liraz - regina electro-pop-ului persan, în premieră la Bucureşti - de la ora 21, la Control Club.
Duminică, 22 septembrie - ultima zi la DokStation Music Documentary Film Festival aduce documentare despre muzicieni şi momente emblematice din cultura alternativă - S/He Is Still Her/e: The Official Genesis P-Orridge Documentary (2024) şi Electronic Body Movie (2024) - la Control Club, o seară dedicată muzicii jazz - The Best of the Best: Jazz from Detroit (2024) şi They All Came Out to Montreux (2024) - la Apollo111, precum şi un eveniment in memoriam Nicu Covaci, la Grădina cu Filme: proiecţia documentarului Phoenix. Har/Jar (2022) urmată de Q&A cu regizorul Cornel Mihalache şi invitaţii săi: Mircea Baniciu şi Mircea Florian.
DokStation Music Documentary Film Festival este conceput să atragă un public divers, pasionat de două dintre cele mai populare arte - filmul şi muzica - , prin proiecţii de filme documentare muzicale, concerte live şi evenimente conexe, în clădiri cu istorie şi tradiţie, dar şi în spaţii neconvenţionale.
A opta ediţie DokStation Music Documentary Film Festival este organizată de Wearebasca şi Asociaţia DokStation şi prezentată de Orange.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Centrul Naţional al Cinematografiei
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Parteneri: Primăria Capitalei prin creart - Grădina cu filme, Control Club, Apollo111, Expirat, Cărtureşti. Parteneri media: RockFM, Scena9, GLAMOUR magazine, Zile şi Nopţi, Ziarul Metropolis, IQads, AaRC, MovieNews.ro, Happ.ro, Munteanu, AIVI Media Hub.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.