Comunicat de presă - Asociaţia Caiac SMile
Cluj-Napoca, 16 septembrie 2024
Între 5 august şi 15 septembrie 2024, 300 de persoane cu diferite dizabilităţi sau provenite de la centrele de plasament şi din medii defavorizate au participat la activităţile sportive organizate, la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului 'Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret. SMile 2 Sport'.
Proiectul, implementat de Asociaţia Caiac SMile, a fost susţinut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj-Napoca şi s-a desfăşurat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj.
Tinerii vizaţi de program, dar şi cei care au dorit să experimenteze un sport nou sau să aprofundeze disciplinele sportive pe care le cunosc deja, au putut practica sporturi în aer liber, precum caiac (pe lacul Gheorgheni din Cluj-Napoca), tenis de câmp (în baza sportivă de la Wonderland Resort), baschet şi baschet în scaun rulant (în Baza Sportivă Gheorgheni). Scopul proiectului este acela de a-i motiva pe tineri, în special pe cei cu nevoi speciale, să practice sportul şi să aibă un stil de viaţă sănătos.
'Sportul este pentru ei, în primul rând, terapie. La caiac vin să se relaxeze, să socializeze, iar când activităţile sunt încărcate de râsete şi de bucurie nici nu realizează că, în acelaşi timp, fac efort şi din punct de vedere fizic. Venim la Cluj ca şi cum am veni acasă. Căldura, sprijinul oamenilor de aici şi sacrificiile pe care le fac aceşti oameni speciali, kilometrii pe care îi parcurg doar ca să petreacă alături de noi câteva ore, fac ca eforturile noastre să nici nu se simtă. Întotdeauna, cea mai mare susţinere în proiectele din Cluj le-am avut din partea Primăriei şi autorităţilor, lucru pentru care le mulţumim enorm şi pentru care suntem recunoscători. Nu am fi putut dezvolta proiectele fără ajutorul lor şi cu siguranţă nu la această scară şi atât de profesionist', spune Ionuţ Stancovici, preşedintele Asociaţiei Caiac SMile.
'Este atât de mare nevoie de accesibilizare. Cu fiecare proiect pe care îl implementăm realizăm cât de multe nevoi au aceşti oameni şi cât de multe activităţi mai trebuie să accesibilizăm pentru ei. Odată ce am început să ne implicăm atât de mult şi să îi scoatem din zona de confort, să îi încurajăm să iasă din casă, nu ne putem opri din aceasta misiune', adaugă Ionuţ Stancovici.
Accesibilizarea continuă, şi la mare, şi la munte
Mai multe plaje de pe litoralul românesc au fost dotate cu scaune flotoare speciale cu ajutorul cărora persoanele cu diferite tipuri de dizabilităţi, în special locomotorii, pot intra în apa mării. Această iniţiativă de dotare a plajelor a început acum câţiva ani sub coordonarea Asociaţiei Împreună pentru Viitor Constanţa.
Începând din acest an, asociaţia din Satu Mare este partener în proiectul lor, ajutând la dotarea plajelor. Mai mult, au dezvoltat în paralel, un nou program de tabere şi activităţi pe plajă 'Litoral fără bariere pentru persoanele cu nevoi speciale'. Caiac SMile a achiziţionat, cu ajutorul partenerilor din mediul privat 15 scaune flotabile a câte 2.000 de euro bucata, dintre care 10 au fost deja aduse pe plajele din Constanţa şi se află în gestiunea Asociaţiei Împreună pentru viitor Constanţa.
După mare, revine rândul muntelui: antrenorii şi voluntarii Asociaţiei Caiac SMile au început deja pregătirile pentru ediţia din acest an a proiectului 'Tabere de schi adaptat'. În precedentele sezoane de iarnă, ei au accesibilizat pentru persoanele cu dizabilităţi 10 dintre cele mai importante domenii schiabile din România, prin dotarea acestora cu 13 monoschiuri (dispozitive special adaptate pentru schi, destinate persoanelor cu dizabilităţi). Pentru sezonul 2024-2025, reprezentanţii asociaţiei îşi propun să continue taberele de schi pe pârtiile deja accesibilizate şi să ofere bucuria unui sport de iarnă la nivel de practicare independentă cât mai multor persoane cu dizabilităţi.
Ionuţ Stancovici: 'Ca de obicei, ne pregătim pentru sezonul de iarnă. Facem demersurile necesare pentru a putea asigura continuitatea unui proiect sportiv la fel de important şi de impact pentru persoanele cu nevoi speciale. Cu toţii abia aşteaptă. Proiectul de schi adaptat continuă şi se conturează din ce în ce mai frumos de la an la an. Îi aşteptăm pe toţi cei care au vâslit la Cluj alături de noi să vina şi în sezonul de iarnă să ne bucurăm împreună de încă un sport minunat adaptat'.
Despre Caiac SMile
Caiac SMile este o organizaţie sportivă, care de peste 5 ani se construieşte în jurul unei comunităţi de oameni speciali care iubesc şi promovează sportul de masă şi de performanţă. Beneficiarii activităţilor sunt tineri şi adulţi de toate vârstele, din diferite medii, cu statut social diferit şi abilităţi diferite, persoane vulnerabile, copii din medii defavorizate sau din case de tip familial şi mai ales persoane cu nevoi speciale.
În România sunt peste 899.000 de persoane cu dizabilităţi, pentru care Caiac Smile a dat naştere la o întreagă mişcare de accesibilizare a sportului. Ca rezultat al impactului pe care această mişcare o are asupra lor, o parte din beneficiarii acestor proiecte au devenit la rândul lor lideri şi antrenori. Datorită lor, Caiac SMile a devenit unitate protejată.
Despre Ionuţ Stancovici
Ionuţ Stancovici este românul care şi-a propus să accesibilizeze sportul pentru persoanele cu nevoi speciale. Iubitor de sport şi adrenalină, dornic de a-i atrage pe oameni în această direcţie, a pus bazele, sub semnătura Caiac SMile a zeci de proiecte de accesibilizare şi a schimbat legi în România pentru ei. Alături de echipa Caiac SMile, în această vară, ca o completare a eforturilor de a accesibiliza sportul, alături de Bolt România, a accesibilizat transportul pentru ei. Prin iniţiativa lui şi a echipei, peste 30.000 de şoferi din toată ţara au fost instruiţi prin tutoriale, ca urmare a introducerii în aplicaţie a butonului 'Access special dedicat persoanelor cu dizabilităţi'.
Proiectul 'Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret' a fost realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului Cluj şi Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca.
Partenerii proiectului: Wonderland Cluj Resort, Clubul Paralimpic Salvia 2000 Cluj-Napoca.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.