Comunicat de presă - Partidul Verde Suceava
Este foarte greu să faci acel 5% doar de unul singur pentru a intra în parlament, fără filiale, fără un lider vizibil.
Din nefericire, la noi, la români, nebunia puterii îţi fură minţile şi orice 'găină' se vede şef de partid, iar pentru a se menţine la putere într-o organizaţie de 0,28 la sută, găina rupe partidul.
În România mai sunt şi activiştii de mediu. Organizaţi într-o formă politică, alături de câteva formaţiuni politice mai mici, dar cu ceva vizibilitate, culoarea verde, adică iubitorii de pădure, de munte, de natură, pot intra în Parlamentul României şi să aibă un candidat destul de puternic la prezidenţiale. Iar de aici apar multe lucruri frumoase.
Noi, verzii suceveni, îl propunem pe domnul Daniel Bodnar candidat la funcţia de Preşedinte al României sau să vină alături de noi, de construcţia celor care iubesc pădurea. Dumnealui a demonstrat că a făcut ceva pentru binele naturii, şi-a pus şi viaţa în pericol pentru protejarea pădurii. De unul singur, independent, cu greu poţi să rupi barierele politice existente. Cu Daniel Bodnar şi cu un proiect de ţară bine legat, plus promovat, poţi obţine rezultate incredibile. Haideţi să lăsăm orgoliile personale deoparte şi să clădim un viitor bun pentru România!
Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde Filiala jud. Suceava
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.