Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne acţionează în continuare pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, situaţii deosebite fiind înregistrate în fiind judeţele Galaţi şi Vaslui unde au fost afectate aproximativ 5.890 gospodării, 303 persoane au fost evacuate, 5 persoane au fost găsite decedate.
La momentul raportării se intervine în 9 localităţi din judeţul Galaţi (Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Costache Negri, Cudalbi, Corod, Tudor Vladimirescu, Măstăcani şi Stoicani) pentru evacuarea apei şi curăţarea gospodăriilor. Totodată se execută misiuni de recunoaştere şi identificare a posibilelor persoane care necesită sprijin.
Sunt operaţionalizate 2 tabere de sinistraţi (o tabără mobilă între localităţile Pechea şi Slobozia Conachi şi o tabără în sala de sport a şcolii din localitatea Slobozia Conachi).
Totodată, la nivelul judeţului Galaţi traficul rutier este restricţionat pe un drum naţional (DN 25) şi pe 2 drumuri judeţene (DJ 251 şi DJ 253).
În judeţul Vaslui se intervine în 2 localităţi (Murgeni şi Zorile) pentru evacuarea apei şi curăţarea gospodăriilor.
Efectivele şi mijloacele pentru intervenţie au fost adaptate situaţiei operative, fiind suplimentate inclusiv cu forţe şi tehnică de intervenţie de la alte inspectorate din ţară.
Totodată sunt amplasate 6 tabere mobile în judeţele Galaţi, Iaşi şi Vaslui.
Pentru gestionarea situaţiei la nivelul judeţelor afectate sunt activate grupele operative, este crescută capacitatea operaţională la Nivelul 4 - Alertă Roşie la nivelul judeţelor Galaţi, Iaşi şi Vaslui.
***
Ministerul Afacerilor Interne acţionează pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, apărarea proprietăţii publice şi private, protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, menţinerea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor şi îndeplinirea altor atribuţii potrivit legii.
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.