Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Republica Slovacă - condiţii meteo nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovacă cu privire la faptul că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile slovace, în intervalul 15 - 16 septembrie 2024, zonele de vest, sud şi centrale ale acestui stat se vor confrunta cu unele condiţii meteorologice nefavorabile - ploi severe şi inundaţii.
Institutul Hidrometeorologic slovac a emis în acest sens un cod roşu pentru zonele din vest, de fenomene severe meteorologice (ploi - Bratislava, Trnava, Trencin) şi hidrologice (inundaţii - Bratislava şi împrejurimi, precum şi în Zahorie, Trnava, Kysuce), precum şi coduri portocaliu sau galben pentru zona centrală şi de sud a ţării (ploi şi posibile inundaţii). Fenomenele se vor manifesta cu putere în intervalul de timp menţionat, în Bratislava şi localităţile din zonă fiind în vigoare o stare de necesitate.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bratislava: +421220727147 şi +421220727447, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Bratislava: +421902411268.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://bratislava.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.