logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Teatrul de Păpuşi 'Puck'

Primele spectacole ale stagiunii 2024-2025 la Teatrul de Păpuşi 'Puck'

După un weekend de poveste în care Festivalul Stradal WonderPuck 8 a reunit peste 30.000 de participanţi, Teatrul de Păpuşi 'Puck' din Cluj-Napoca îşi aşteaptă micii spectatori la primele spectacole din stagiunea 2024-2025 prezentate la sediul instituţiei.

Este vorba de 'Covoraşul fermecat'/'Meseszonyeg' (sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11) şi 'Frumoasa din pădurea adormită' (duminică, 15 septembrie, de la ora 11).

Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11, la sediul Teatrului de Păpuşi 'Puck' ( âstrada I. I. C. Brătianu, nr. 23), va fi prezentat spectacolul 'Covoraşul fermecat'/'Meseszonyeg'.

Ideea de bază a spectacolului o reprezintă bucuria jocurilor copilăriei. Acesta combină patru basme scrise de Ferenc Mora, care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii şi părinţii pot pătrunde cu uşurinţă în acest tărâm magic datorită 'poveştilor tatălui', în care briza şi trandafirii capătă voci umane, unde Poştaşul-vânt aduce o scrisoare din partea lui Moş Crăciun, iar regele fluturilor o vindecă pe Pannika în mod miraculos.

Dramaturg şi regizor: Ibolya Varga

Compozitor: Peter Venczel

Scenografie, costume, păpuşi: Anetta Fekete

Muzicant şi recuziter: Horvath Jonathan

Distribuţie: Ildiko Patka, Laura Punkosti, Urmanczi Jeno, Aron Koto.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Un basm îndrăgit al literaturii clasice

De asemenea, duminică, 15 septembrie, de la ora 11, cei mici sunt aşteptaţi la spectacolul 'Frumoasa din pădurea adormită', după Charles Perrault, în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol. Acesta aduce în atenţia spectatorilor de toate vârstele o feerie, un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, o poveste despre bine şi rău, despre destin, prietenie şi iubire.

Scenografia este semnată de Andra Cotiuşcă, iar ilustraţia muzicală de Dan Bălan.

Distribuţia: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Ionuţ

Constantinescu, Robert Trifan, Iulian Lungu, Călin Mureşan, Angelica Pamfilie, Andra Cotiuşcă şi Adina Ungur.

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacole la Zimbor, Jidvei şi la Casino

Artiştii Teatrului de Păpuşi 'Puck' mai susţin pe parcursul săptămânii spectacolele 'Trei cadouri fermecate' la Zimbor (vineri, 13 septembrie), 'Vasilache şi Marioara în jurul lumii' la Jidvei (sâmbătă, 12 septembrie) şi la Casino Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca în cadrul Festivalului Cărţii pentru Copii.

Cum se achiziţionează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă şi duminică costă 48 de lei pentru adulţi, 24 de lei pentru pensionari şi 12 lei pentru preşcolari, elevi şi studenţi.

De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenţi (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulţi 40 de lei.

Biletele se pot achiziţiona online, accesând următorul link: https://www.entertix.ro/g/869/teatrul-de-papusi-puck.html.

De asemenea, se pot achiziţiona bilete şi de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Spectatorii sunt rugaţi să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.

Despre Teatrul de Păpuşi 'Puck'

Teatrul de Păpuşi 'Puck' a fost înfiinţat în 1950 şi se află în subordinea Consiliului Judeţean Cluj. Palmaresul instituţiei cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum şi importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi 'Puck' este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional 'Puck', unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a iniţiat Festivalul Stradal 'WonderPuck', un eveniment dedicat întregii familii.

Biroul de Marketing
Teatrul de Păpuşi PUCK

www.teatrulpuck.ro
www.facebook.com/teatrulpuck
Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].