Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
În data de 12 septembrie 2024, la sediul MAI, a avut loc întrevederea viceprim-ministrului şi ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu E.S. doamna Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti. Discuţiile au vizat stadiul cooperării bilaterale şi măsurile luate privind gestionarea migraţiei şi securizarea frontierelor, în contextul demersurilor României de finalizare a dosarului Schengen.
În debutul întrevederii, cele două părţi au evocat bunele relaţii bilaterale de cooperare ce au cunoscut o dezvoltare importantă în ultima perioadă, ambele state având priorităţi comune în ceea ce priveşte securitatea la nivel european.
În continuare, Cătălin Predoiu a evidenţiat că România se află într-un moment extrem de important în ceea ce priveşte cea de-a doua etapă a aderării la spaţiul Schengen - eliminarea controalelor la frontierele interne terestre. Sunt implementate cu succes măsuri la toate frontierele României, există o cooperare foarte bună cu toate statele vecine, iar cifrele privind migraţia ilegală la frontierele naţionale sunt aproape de zero.
Aceste măsuri au vizat în principal consolidarea cooperării şi intensificarea schimbului de informaţii cu statele din regiune şi cu parteneri europeni. În acest sens, România are în derulare proiecte cu toate ţările vecine (ex. Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina) cu rezultate foarte bune, care vizează organizarea de patrule mixte, schimb de experienţă, consolidarea schimbului de informaţii, elaborarea de evaluări de risc.
România a demonstrat că securizează frontierele europene la un nivel înalt, aplică toate regulile şi legislaţia Schengen, foloseşte toate sistemele europene, eliberează vize Schengen, nu a înregistrat nicio sincopă de la momentul eliminării controalelor la frontierele aeriene şi maritime. Cu România în interiorul spaţiului Schengen, ca membru cu drepturi depline, proiectul european este mult mai puternic şi stabil. Avem o expertiză extraordinară în materie de afaceri interne şi asigurare a securităţii, ordinii publice şi securităţii frontierelor, care trebuie folosită în sprijinul întăririi securităţii spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie.
Ambasadoarea Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, doamna Willemijn van Haaften, a transmis aprecierile sale pentru demersurile susţinute ale autorităţilor române pentru îndeplinirea acestui important obiectiv de ţară şi pentru eforturile în menţinerea unui climat de securitate pentru cetăţenii europeni. A subliniat importanţa cooperării poliţieneşti bilaterale între cele două state, care este la un nivel ridicat, şi a menţionat că va transmite la Haga toate precizările şi nuanţele expuse de ministrul de Interne, inclusiv disponibilitatea de a continua discuţiile cu Guvernul olandez în noua formulă instalată după alegeri, precum şi cu Parlamentul olandez, dacă va fi considerat necesar.
În încheiere, cele două părţi au agreat continuarea dialogului pe aceeaşi linie pozitivă în vederea dezvoltării cooperării de profil în arii de interes comun.
'MAI a îndeplinit la zi toate obiectivele tehnice şi diplomatice pentru continuarea aderării la Schengen cu frontiera terestră. Bineînţeles, MAI va continua non-stop demersurile diplomatice în acest sens şi toate măsurile pentru menţinerea migraţiei ilegale la cotele nesemnificative la care a fost adusă prin eforturile integrate ale Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Române şi alte agenţii din cadrul şi din afara MAI, precum şi toate măsurile pentru aplicarea Acordurilor Dublin, Noului Pact pentru Migraţia şi Azil şi a Deciziei Consiliului JAI din decembrie 2023 (Air Schengen).
Suntem conştienţi că decizia va fi politică la nivel european, dar nicio decizie politică europeană nu poate face abstracţie de faptul că România poate consolida Spaţiul Schengen, de faptul că îndeplinim toate criteriile tehnice de ani de zile, de dreptul nostru legal şi moral de a face parte din Spaţiul Schengen cu toate frontierele', a declarat Cătălin Predoiu.
Background:
Guvernul olandez şi-a precizat susţinerea României pentru aderarea la Spaţiul Schengen încă din 2022 şi 2023, inclusiv prin votul favorabil la Air Schengen JAI Council Decision şi repetate declaraţii ale fostului premier olandez.
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].