logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi

BULETIN INFORMATIV

13.09.2024

Talon de inspecţie tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăţ efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.

În data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 16.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Franţa.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea înscrisului privind inspecţia tehnică periodică, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că avea cunoştinţă despre faptul că inspecţia tehnică periodică este expirată, dar deoarece nu a obţinut o programare în timp util, a apelat la un prieten, care în schimbul sumei de 200 de euro i-a procurat autocolantul necesar.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

*

A invocat necunoaşterea legii, dar nu a scăpat de răspunderea penală

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control, colegii noştri au constatat că mijlocul de transport are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată şi cu drept de circulaţie doar pe teritoriul Germaniei.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a achiziţionat autoturismul în urmă cu câteva zile, plătind suma de 12.500 de euro şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România cu autoturismul în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi
Comisar şef de poliţie LAZĂR DENIS MIHAELA
Afisari: 8

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].