Comunicat de presă - Casa Judeţeană de Pensii Olt
Conform prevederilor art.74, lit. b) din Legea nr. 360/ 2023 privind sistemul public de pensii, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continua studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
Beneficiarii pensiei de urmaş au obligaţia să prezinte adeverinţele de studiu în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului şcolar, respectiv, de la începerea anului universitar.
Ca regulă generală, copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani, au obligaţia să prezinte în termen de 10 zile calendaristice, de la începerea anului şcolar, adeverinţa în original, din care să rezulte că în anul şcolar în curs, urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.
De asemenea, studenţii urmaşi au obligaţia ca în termen de 10 zile calendaristice, de la începerea anului universitar, să prezinte adeverinţa în original, din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învăţământ superior, organizată potrivit legii.
În situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş în condiţiile prevăzute la art. 74 lit. b) din Legea nr. 360/ 2023, care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă conform articolului 101 alin. (3) din Legea nr. 360/ 2023, începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs.
Potrivit prevederilor legale, reluarea în plata a pensiei de urmaş se face de la data suspendării, după depunerea adeverinţei în original la sediul casei teritoriale de pensii.
La nivelul judeţului Olt sunt 957 copii urmaşi care au obligaţia depunerii adeverinţei care atestă continuarea studiilor.
Claudia Maldareanu
Purtător de cuvânt
Casa Judeţeană de Pensii Olt
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].