Comunicat de presă - Muzeul Judeţean Botoşani
Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 14 septembrie - 8 octombrie 2024 expoziţia 'Bestiarium' dedicată regretatului artist Corneliu Dumitriu (1954-2022), o figură marcantă a artei plastice româneşti contemporane.
Evenimentul, organizat de City Gallery Botoşani, oferă publicului şansa de a explora un univers artistic fabulos, în care natura şi imaginaţia se împletesc în creaţiile unice ale artistului.
'Bestiarium' aduce în prim-plan două dintre temele recurente ale operei lui Corneliu Dumitriu: caii şi păsările. Lucrările expuse prezintă aceste creaturi nu doar ca elemente ale lumii naturale, ci şi ca simboluri ale libertăţii, forţei şi misterului. Caii sunt reprezentaţi în ipostaze dramatice şi dinamice, întruchipând puterea şi mişcarea continuă. Păsările simbolizează înălţarea, zborul şi căderea, motive esenţiale în viziunea artistică a lui Corneliu Dumitriu. Întreaga expoziţie creează o atmosferă magnifică, unde elementele se împletesc într-o serie de naraţiuni vizuale profunde despre viaţă, mişcare şi echilibrul natural. 'Bestiarium' este a doua expoziţie dintr-o serie de cinci care explorează preocupări constante din opera artistului, după 'Florile', prezentată în 2023.
Corneliu Dumitriu a fost un artist remarcabil, cu o carieră întinsă pe aproape cinci decenii. A organizat peste 40 de expoziţii personale şi a participat la numeroase expoziţii de grup în Europa şi Statele Unite. Lucrările sale au fost expuse la Frankfurt, New York, Veneţia, Bucureşti, Iaşi, Piatra-Neamţ. Corneliu Dumitriu a fost laureat al multor premii importante, inclusiv Marele Premiu pentru Pictură al Galeriei 'Avanpost', Premiul Fundaţiei 'Lascăr Viorel' la Bienala Naţională de Pictură, Premiul al III-lea la Concursul Naţional de Artă Plastică 'Voroneţiana', Premiul I la Concursul Republican de Pictură, Premiul I 'Studio '87' şi Marele Premiu 'Studio '88'.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 11:30, la Galeriile de Artă 'Ştefan Luchian' din Botoşani. Prezintă: prof. Univ. Dr. Corneliu Iaţu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.