Comunicat de presă - Junior Achievement România
* Programele şi proiectele Junior Achievement oferă elevilor şi profesorilor acces GRATUIT la reţeaua internaţională JA (40 de ţări din Europa şi peste 100 din lume).
* Conform evaluărilor de impact realizate, alumnii JA au mai multe şanse de angajare, datorită experienţei dobândite prin participarea la programele şi proiectele JA.
Junior Achievement (JA), cea mai mare organizaţie internaţională de educaţie, inspiră şi pregăteşte tânăra generaţie pentru a reuşi în viitor, în viaţă şi carieră, prin încurajarea iniţiativei şi dezvoltării unor competenţe esenţiale pentru viaţa personală şi profesională.
JA oferă, de peste 30 de ani, tinerilor din România oportunităţi applied learning prin care aceştia îşi pot dezvolta competenţele, mentalitatea şi încrederea de care au nevoie pentru a aduce inovaţie şi competitivitate în mediul antreprenorial, pentru a se adapta mai uşor la joburile viitorului şi a fi independenţi financiar.
În cadrul activităţilor educaţionale Junior Achievement se aplică şi o metodologie specifică:
Inspire - Prepare - Succeed (IPS):
* Inspire: experienţă de învăţare care contribuie la dezvoltarea unor cunoştinţe şi abilităţi de bază, prin acces la materiale educaţionale.
* Prepare: experienţă de învăţare care dezvoltă abilităţi, atitudini şi competenţe, prin acces la webinare, traininguri, cursuri, workshop-uri.
* Succeed: experienţă de învăţare aplicată care oferă oportunităţi în lumea reală a locurilor de muncă, prin acces la Incubatoarele JA de joburi şi antreprenoriat, job shadow sau practică.
În anul şcolar 2023-2024, la programele, proiectele şi competiţiile JA România, au participat peste 292.000 de tineri şi 5.306 profesori, din 1.834 de instituţii de învăţământ, din 681 de localităţi.
Pentru anul şcolar 2024-2025, sesiunea de înscrieri adresată cadrelor didactice se derulează pe platforma JA Hub (https://jar.ro/inscriere), până pe 7 octombrie 2024.
Prin parteneriatul cu Ministerul Educaţiei şi cu sprijinul financiar al comunităţii de afaceri, JA România pune gratuit la dispoziţia instituţiilor de învăţământ programe, proiecte şi competiţii de tip applied learning şi project-based pentru învăţământul primar, gimnazial, liceal şi universitar. Suplimentar, sunt oferite o serie de module practice, cu activităţi similare celor din economia reală, menite să dezvolte competenţele necesare tinerilor în viaţă şi în profesie.
Instituţiile de învăţământ înscrise, profesorii, elevii şi studenţii au acces la platforma educaţională JA LearnTM şi la pachetele educaţionale JA - de la materiale pentru derularea activităţilor la clasă, training, consultanţă şi evaluări, până la participarea la proiecte şi competiţii naţionale şi internaţionale.
Conţinuturile JA naţionale şi internaţionale pot fi derulate la clasă ca disciplină opţională (CDŞ/CDL) sau în altă formă de implementare (extracurricular, auxiliar/complementar la o altă disciplină, în cadrul orei de dirigenţie sau în programele Şcoală după Şcoală, Şcoala altfel, Săptămâna verde).
Prin activităţi de tip applied learning şi project-based şi prin implicarea directă a consultanţilor voluntari din mediul de business în procesul educaţional, JA apropie şcoala de viaţă şi de realitatea economică, sprijinind tinerii să-şi însuşească o serie de abilităţi şi cunoştinţe necesare dezvoltării personale şi profesionale.
Indiferent de materia predată, cadrele didactice au posibilitatea în acest an şcolar de a opta pentru înscrierea la programele şi proiectele JA asociate următoarelor discipline:
- Educaţie antreprenorială - elevii şi studenţii sunt stimulaţi să-şi formeze o gândire antreprenorială, utilă pentru a deveni inovatori, a-şi asuma riscuri, a accepta provocări şi a căuta soluţii creative, indiferent dacă lansează o afacere sau se angajează.
- Educaţie economică şi financiară - elevii învaţă să gândească economic, să evalueze costurile şi beneficiile propriilor decizii şi să caute soluţii alternative în situaţii variate. Cunoaşterea mediului financiar şi abilităţile de a gestiona banii sunt esenţiale pentru a ne descurca în sistemele economice complexe din prezent.
- Dezvoltare personală - elevii sunt încurajaţi prin activităţi interdisciplinare să dezvolte o varietate de abilităţi şi competenţe - autoevaluare, relaţionare, creativitate, planificare, lucru în echipă, economisirea şi utilizarea responsabilă a resurselor - precum şi o atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
- Orientare profesională - elevii sunt ajutaţi să înţeleagă importanţa continuării studiilor şi cum pot descoperi valorile şi pasiunile pentru alegerea unei viitoare profesii.
- Responsabilitate şi mediu - contribuie la dezvoltarea unui set de atitudini prin care elevii devin consumatori responsabili sau viitori lideri comunitari orientaţi spre iniţiative sustenabile, concepute în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.
- Abilităţi digitale & STEM - cuprinde activităţi care facilitează dezvoltarea şi exersarea abilităţilor digitale ale elevilor - securitatea online, utilizarea limbajelor de programare, 'Internet of Things' - şi de utilizare a inteligenţei artificiale (AI), precum şi definirea comportamentelor etice pe bază de exemple.
Oferta educaţională JA este disponibilă în broşură: https://jar.ro/brosura
Cum se poate înscrie un profesor?
Începând din luna septembrie, după consultarea broşurii educaţionale disponibilă la https://jar.ro/brosura şi în funcţie de disciplinele dorite, profesorii interesaţi vor urma paşii de înscriere şi vor încheia un acord pentru implementarea programelor şi proiectelor Junior Achievement.
Un cadru didactic se poate înscrie la disciplinele JA (maximum două la învăţământul primar şi trei la gimnaziu şi liceu), având posibilitatea de a accesa toate resursele aferente programelor şi proiectelor specifice disciplinelor alese.
Resursele educaţionale sunt gratuite adaptate pentru învăţământul hibrid (în clasă şi în mediul online) şi accesibile de pe calculator/tabletă/telefon. Profesorii care aleg aceste programe la Curriculum la Decizia Şcolii (CDS) sau Curriculum în Dezvoltare Locală (CDL) primesc materiale tipărite, în limita locurilor disponibile.
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizaţie nonprofit, a fost fondată în anul 1993 şi este parte a JA Worldwide USA şi JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizaţie internaţională de educaţie antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională şi dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de ţări din Europa şi peste 100 din lume.
În 2024, organizaţia a urcat pentru a şasea oară în Top 10 ONG-uri din lume şi a primit a treia nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 292.000 de elevi şi studenţi din 1.834 instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri.
Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.